Atac dur la adresa cotelor obligatorii de refugiaţi: Ce spune preşedintele Slovaciei

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor

Publicat: 10-10-2016

Actualizat: 10-10-2016

Article thumbnail

Sursă foto: INQUAM

Preşedintele Slovaciei, Andrej Kiska, aflat în vizită de stat în România, a susţinut luni că propunerea UE privind cotele obligatorii de refugiaţi a fost una nefericită şi că este o temă politică "moartă". "Cotele privind migranţii au fost o propunere nefericită, o soluţie nefericită şi personal le consider ca o temă politică moartă", a spus preşedintele Slovaciei, la Palatul Cotroceni, la declaraţia comună cu preşedintele Klaus Iohannis.

Kiska a subliniat că în chestiunea migranţilor ţările de succes au obligaţii morale şi trebuie să fie solidare. "Sunt convins, ca şi preşedinte al ţării, că aşa cum oamenii de succes din punct de vedere moral trebuie să ajute oamenii în probleme, astfel fiecare ţară de succes trebuie să aibă în vedere cum poate să ajute oamenii care fug din faţa morţii şi a ororilor. Este o obligaţie morală a noastră. A doua observaţie este solidaritatea. Şi România, şi Slovacia au graniţă comună cu Ucraina. Putem să ne imaginăm, dacă în Ucraina ar apărea o criză imensă iar pe teritoriul Slovaciei ar intra câteva sute de mii de refugiaţi din Ucraina, că vom cere şi noi ajutor, vom cere restului ţărilor europene solidaritate, o rezolvare comună şi atunci şi noi astăzi trebuie să ne comportăm la fel faţă de ţările care au probleme cu criza migraţiei şi, benevol, în baza solidarităţii, să ajutăm şi să întindem o mână", a afirmat oficialul slovac.

La rândul său, preşedintele Iohannis a arătat că România este parte activă în căutarea unei soluţii pentru migraţie, dar că această chestiune poate fi rezolvată doar dacă se merge la sursă. "Noi credem în continuare că migraţia este o problemă care poate fi rezolvată doar dacă mergem la sursă, dacă Siria va fi pacificată, dacă partenerii şi cei care încă nu sunt parteneri din Africa vor primi un ajutor substanţial pentru dezvoltare. În rest suntem de părere că Europa are nevoie de frontiere externe sigure şi aici România cu siguranţă joacă un rol foarte pozitiv. Noi am dovedit chiar şi în ultima perioadă că ştim foarte bine să apărăm frontiera externă a Uniunii, ştim foarte bine cum să procedăm în cazul unor treceri clandestine în România. Cred că este important ca în Europa să căutăm soluţii comune, să terminăm odată cu abordările care divizează Uniunea şi să căutăm soluţii care ne readuc împreună din nou. Această chestiune a migraţiei şi felul în care îi tratăm pe imigranţi, din păcate, a devenit o chestiune care divide Europa şi nu aduce niciun fel de soluţie. Trebuie să găsim altă abordare, mai bună, comună şi eficientă", a conchis şeful statului. Preşedintele Slovaciei efectuează o vizită de stat în România luni şi marţi, anunţă Agerpres.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri