În jur de 45 de eleve afgane au fost intoxicate joi într-un presupus atac cu gaz în nordul provinciei Takhar, a anunţat poliţia locală, informează agenţia de presă APP, citată de Agerpres.
"Peste 45 de eleve de la gimnaziul Banan din Khwaja din districtul Bahauddin au fost intoxicate în mod misterios în clasa lor şi au fost transportate la spitale apropiate", a declarat, pentru agenţia Xinhua, Abdul Khalil Asir, purtător de cuvânt al poliţiei din această provincie.
Potrivit lui Asir, elevele afectate au declarat că au simţit un miros ciudat de gaz atunci când au intrat în clasă. Poliţia a declanşat o anchetă în acest caz.
Atacurile cu gaz sunt comise frecvent în şcolile de fete de militanţi care se opun educării tinerelor, iar autorităţile nu exclud implicarea de militanţi antiguvernamentali în incident.
La începutul lui aprilie, peste 50 de eleve de la o scoală de fete din provincia Helmand din sudul Afganistanului au fost otrăvite într-un mod la fel de straniu.
În Afganistan, foarte multe fete nu sunt lăsate să meargă la şcoală, chiar dacă învaţă în clase separate de cele ale băieţilor.
ATAC în Afganistan: 45 de eleve intoxicate cu gaz, la şcoală din nordul provinciei Takhar,
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

1.357
Se repetă scenariul din 2022? Criza din Iran reaprinde temerile privind energia și inflația în Europa: ce spun analiștii și șefa BCE Christine Lagarde
1.357

4.860
Viktor Orbán ironizează România în timp ce îl atacă pe vicepreședintele PE: 'M-am abținut să comentez starea economiei românești'
4.860

10.514
Ce vrea Iranul pentru a opri războiul din Orientul Mijlociu: trei condiții anunțate în premieră de președintele Masoud Pezeshkian
10.514

4.852
Cum a ajuns Volodimir Zelenski așa? Epuizarea preşedintelui Ucrainei și frustrarea faţă de Occident devine tot mai vizibilă
4.852

4.376
Israelul a lovit puternic o bază unde Iranul construia bomba nucleară: Asalt asupra Teheranului
4.376

1.768
Avertisment sumbru al AIE: Cea mai mare criză de petrol din istorie lovește lumea
1.768

11.868
Oamenii lui Vladimir Putin tună și fulgeră. Prima reacție a Rusiei după decizia României de a găzdui avioane americane la baza Mihail Kogălniceanu
11.868

4.137
Cel mai vechi Parlament din lume rupe o tradiție veche de 700 de ani: Lovitură pentru marile familii aristocratice
4.137

5.360
Un general de rang înalt al SUA, implicat în dosarul extratereștrilor, a dispărut fără urmă, imediat după ce Trump a ordonat declasificarea informațiilor despre OZN-uri
5.360

4.672
Iranul escaladează tensiunile: Donald Trump, numit 'Satana întruchipat'; Israelul, amenințat direct cu distrugerea
4.672

4.460
Cadoul inedit pe care Donald Trump îl face oamenilor săi fideli: Pe Marco Rubio chiar nu l-a nimerit deloc
4.460

5.258
În lipsa liderului Ali Khamenei, Iranul parcă nu mai știe să lupte: Preferă să împrăștie loviturile decât să distrugă
5.258

3.140
Briefing secret la Washington: Primele șase zile de război cu Iranul au costat SUA peste 11 miliarde de dolari (Pentagon)
3.140

















Comentează