VIDEO Atac în Gara de Nord din București! Un 'boschetar' a agresat sexual o adolescentă, cetățean străin

Autor: Remus Vlad, Redactor

Publicat: 04-09-2025 12:35

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

O persoană fără adăpost, ce-și făcea veacul prin Gara de Nord din București, a agresat sexual o puștoaică de 15 ani, cetățean străin. Polițiștii bucureșteni au intervenit de urgență și l-au reținut pe individ.

Potrivit informațiilor STIRIPESURSE.RO, polițiștii de la Transporturi Feroviare, aflați în Gara de Nord, au observat o fată de 15 ani care plângea.

Fata este cetățean elvețian și făcea parte dintr-un grup. Erau mai multe persoane care o însoțeau.

Adolescenta le-a spus că un bărbat necunoscut a trecut pe lângă ea și a apucat-o de fese, după care a plecat.

Polițiștii l-au depistat imediat pe bărbatul indicat și l-au condus la sediul subunității. Cazul a fost preluat de Serviciul Agresiuni Sexuale pentru continuarea cercetărilor. Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore.

"Ieri, 3 septembrie 2025, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul Agresiuni Sexuale, sub supravegherea unui procuror specializat în investigarea abuzurilor sexuale asupra minorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, au reținut un bărbat, în vârstă de 55 de ani, într-un dosar penal ce vizează săvârșirea infracțiunii de agresiune sexuală săvârșită asupra unui minor.

În fapt, la data de 3 septembrie 2025, polițiști din cadrul Biroului de Poliție Transporturi Feroviare, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu, s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în incinta unei gări feroviare din Capitală, o persoană, aflată într-o stare de vulnerabilitate, necesită sprijin.

Cazul a fost preluat de către Serviciul Agresiuni Sexuale

În urma discuțiilor purtate cu persoana în cauză, o minoră, în vârstă de 15 ani, cetățean străin, a reieșit faptul că aceasta ar fi fost agresată sexual.

De asemenea, minora era însoțită de mai multe persoane de cetățenie străină, printre care și un tânăr, în vârstă de 25 de ani, coordonator al grupului.

Imediat, polițiștii au demarat verificări, iar la scurt timp, a fost depistat, în proximitate, un bărbat, în vârstă de 55 de ani, bănuit de comiterea faptei.

Cazul a fost preluat de către Serviciul Agresiuni Sexuale, iar din cercetările efectuate, s-a stabilit că, la data de 3 septembrie 2025, în jurul orei 19.00, în timp ce minora se deplasa în incinta gării respective, bănuitul ar fi atins-o, printr-un gest brutal, într-o zonă intimă.

Agresorul, reținut pentru 24 de ore

Ulterior, aceasta l-ar fi contactat telefonic pe însoțitorul ei, context în care tânărul de 25 de ani s-a deplasat la fața locului.

În baza probatoriului administrat, cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraților cu propunere legală.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Serviciului Agresiuni Sexuale, sub supravegherea unui procuror specializat în investigarea abuzurilor sexuale asupra minorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de agresiune sexuală săvârșită asupra unui minor", precizează Poliția Capitalei.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri