Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Atac în Norvegia: doi profesori au fost înjunghiaţi, unul fiind în stare critică

Agerpres - Reuters
Norvegia atac terorist oslo

Doi profesori au fost înjunghiaţi, unul grav, care se afla în stare ”critică” şi a fost spitalizat, iar celălalt mai uşor, într-o clădire a Universităţii din Oslo, a anunţat poliţia norvegiană, care a arestat un student pe care-l suspectează că este autorul acestui atac cu cuţiutul, relatează AFP, informează News.ro.

Circumstanţele şi cauzele acesteui atac sunt neclare în acest stadiu.

Poliţia, alertată joi cu privire la un posibil atac cu armă albă, ”a preluat controlul asupra autorului şi celor două victime”, a anunţat într-o conferinţă de presă şeful operaţiunilor, Kristian Bjørberg.”Relaţia dintre ei pare să fie relaţia între profesori şi un student”, a adăugat el.

Două cuţite au fost confiscate la faţa locului.

Potrivit unui oficial de la urgenţe medicale, una dintre victime se afla în stare ”critică” şi a fost spitalizată. Cealaltă victimă a fost rănită mai uşor.

Acest incident, de un tip extrem de rar n Norvegia, a avut loc în incinta Institutului Mondial al Muncii, care face parte din Universitatea din Oslo.

Autorităţile nu au dezvăluit niciun detaliu despre victime şi agresor.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.