Antrenorul echipei Borussia Dortmund, Edin Terzic, a dat de înţeles că atacantul Sebastian Haller va fi pe banca de rezerve la partida cu Wolfsburg, de duminică, din etapa a 5-a a Bundesligii, scrie DPA, potrivit Agerpres.
Haller a avut o revenire formidabilă în partea a doua a sezonului trecut, după ce a depăşit cu bine cancerul testicular cu care fusese diagnosticat, însă în actualul sezon nu a reuşit să marcheze niciun gol în cinci meciuri.
"Ştim povestea lui şi ştim că uneori nu este foarte uşor şi raţional să explice ce se întâmplă după o astfel de boală. Am văzut valoarea lui, aportul său la echipă, dar noi suntem evaluaţi după goluri marcate. Vrem să oferim tuturor jucătorilor şansa pe care o merită", a spus tehnicianul.
Borussia Dortmund este pe locul 7 după 4 etape din campionat, cu 8 puncte, însă la doar două puncte de liderul Bayer Leverkusen.
Comentează