Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Atacul de la Bagdad a fost comis cu trei drone, dintre care două au fost doborâte (surse de securitate)

vaticannews.va
atentat din Bagdad militar

Tentativa de asasinare a premierului irakian, Mustafa Al-Kadhimi, duminică, la Bagdad, a fost comisă de "trei drone, dintre care două au fost doborâte" de către gărzile şefului guvernului, au declarat două surse de securitate, conform AFP.

Cele trei aparate "au fost lansate dintr-o locaţie din apropierea Podului Republicii" şi apoi au zburat spre Zona Verde, unde se află reşedinţa premierului, a precizat una dintre aceste surse, adăugând că "două drone au fost doborâte" în zbor. Cea de-a treia a reuşit să detoneze încărcătura asupra clădirii, rănind două dintre gărzile de corp ale lui Kadhimi, care a scăpat nevătămat.

Un oficial de securitate din cadrul grupării Kataib Hezbollah din Irak, susţinută de Iran, a respins duminică sugestiile potrivit cărora grupări irakiene s-ar afla în spatele atacului împotriva premierului, informează Agerpres.

''Potrivit informaţiilor noastre confirmate, nimeni din Irak nu are dorinţa de a irosi o dronă pe casa unui fost prim-ministru'', a declarat Abu Ali Al-Askari pe Telegram, citat de Reuters.

Kataib Hezbollah şi alte miliţii din Irak aliate cu Iranul se numără printre grupurile ostile lui Kadhimi.

După atentatul care nu a fost revendicat deocamdată, situaţia a revenit la calm la Bagdad, deşi cu un amplu dispozitiv de securitate în Zona Verde fortificată.

''Situaţia de securitate este stabilă în Zona Verde", a declarat purtătorul de cuvânt al forţelor armate, Yehia Rasul, pentru agenţia de presă de stat irakiană INA, preluată de EFE.

Funcţionarii îşi desfăşurau activitatea în mod normal în Zona Verde, unde se află o serie de clădiri guvernamentale şi ambasade străine, iar în zona înconjurătoare era un calm total, în ciuda prezenţei intense a forţelor de securitate.

Zona Verde a fost ţinta mai multor atacuri în ultimii doi ani, în special atacuri cu rachete, care au vizat ambasada SUA şi care au fost atribuite miliţiilor pro-iraniene, deşi, de obicei, nu sunt revendicate.

Atacul împotriva premierului irakian intervine într-un moment în care situaţia din Irak este tensionată, după ciocnirile violente dintre manifestanţi şi poliţie, vinerea trecută, în timpul unei demonstraţii împotriva rezultatelor alegerilor parlamentare din 10 octombrie. Confruntările s-au soldat cu doi morţi şi peste o sută de răniţi, mulţi dintre ei poliţişti.

Mai multe partide irakiene, în special cele care reprezintă miliţiile care alcătuiesc unităţile de mobilizare populară ale Irakului (Hashd al-Shaabi) , majoritar şiite şi pro-iraniene, care au suferit o pierdere mare de voturi în comparaţie cu alegerile din 2018, consideră că rezultatele oficiale ale alegerilor au fost falsificate. Susţinătorii lor au organizat o tabără de protest în afara Zonei Verzi timp de aproape două săptămâni.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.