Colonelul Flavien Garrigou-Grandchamp, care îşi încheie mandatul de ataşat al apărării Republicii Franceze în ţara noastră, a primit joi "Emblema de Onoare a Statului Major al Apărării", ca semn de înaltă apreciere pentru contribuţia sa excepţională la dezvoltarea şi consolidarea relaţiilor militare româno-franceze.
"În anul în care se împlinesc 140 de ani de excelente relaţii diplomatice româno-franceze, pot afirma că Parteneriatul strategic dintre România şi Franţa şi conlucrarea în cadrul NATO şi în cel al UE sunt reflectate în excelenta cooperare militară la nivel operaţional. Salut prezenţa reprezentanţilor militari ai Franţei în misiuni NATO de patrulare aeriană în zona Mării Negre, în misiuni internaţionale din Africa, sub umbrela UE, în numeroasele exerciţii comune de pregătire. Totodată, remarc participarea militarilor francezi în constituirea Comandamentului Diviziei Multinaţionale Sud-Est şi a Comandamentului Corpului Multinaţional Sud-Est dislocate în ţara noastră. Colonelul Flavien Garrigou-Grandchamp, pe durata mandatului său, a contribuit la consolidarea parteneriatului militar şi a încurajat relaţiile camaradereşti ale militarilor români şi francezi. Ca preşedinte al "Asociaţiei Ataşaţilor Străini ai Apărării Acreditaţi la Bucureşti", a răspuns întotdeauna pozitiv, eficient şi pro-activ la solicitările pe care i le-am adresat", a scris şeful Statului Major al Apărării, general-locotenent Daniel Petrescu, într-o postare pe pagina sa de Facebook.
În acest context, el i-a mulţumit colonelului francez şi i-a urat succes în activitatea sa următoare.
"Noului ataşat al Republicii Franceze, colonelul Daniel Parpaillon, i-am urat bun venit în ţara noastră! Am deplină încredere că prezentul cooperării noastre este deschis către noi oportunităţi", a transmis şeful SMAp.
Ataşatul francez al Apărării a fost decorat de şeful SMAp
București
8°C
Articole Similare

246
Vine curând nota de plată! Trump vrea să ceară țărilor arabe să suporte costurile războiului împotriva Iranului
246

423
Kremlinul vine cu un răspuns la propunerea lui Zelenski privind un armistițiu energetic: 'Nu am văzut nicio inițiativă clar formulată'
423

13
Cooperare în domeniul educației: Bulgaria ar putea introduce limba ucraineană în școli
13

603
VIDEO Donald Trump își face două statui din aur. Vor fi expuse în viitoarea Bibliotecă Prezidențială/ Proiectul este conceput ca un zgârie-nori
603

301
UE trage semnalul de alarmă: Dependența de tehnologie străină poate lovi Uniunea Europeană
301

750
Cercetătorii NASA urmăresc un asteroid misterios în formă de cartof: Ar putea fi rămășița unei planete antice
750

1.796
De ce cea mai puternică armată și economie din lume nu poate pune capăt războiului cu Iranul
1.796

2.199
Traian Băsescu: România se află într-o poziție diferită față de alte state europene în relația cu SUA, trebuie să-și apere interesele
2.199

1.129
VIDEO Jurnalistă americană, răpită în plină zi la Bagdad: suspect reținut, operațiuni în desfășurare / UPDATE
1.129

24
Regatul Unit prelungește acordul cu Franța privind migrația. Negocierile continuă
24

4.572
Răsturnare de situație în cazul asasinării lui Charlie Kirk: glonțul fatal nu ar proveni din arma suspectului
4.572

2.902
"Să se aştepte la distrugere" - Gardienii Revoluţiei amenință dur cele mai mari companii americane în cazul unui nou "asasinat în Iran"
2.902

103
ONU: Legea adoptată în Israel privind pedeapsa cu moartea ar constitui o "crimă de război"
103
















Comentează