DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Atenționarea specialiștilor - Ce capacane conțin deciziile de impunere emise de ANAF până la 30 octombrie

monitorulcj.ro
declaratie unica anaf

Creșterea colectării prin oferirea de stimulente de care beneficiază doar o parte din contribuabilii persoane fizice poate părea discriminatorie față de alte categorii de contribuabili, ca de exemplu cei pentru care plata impozitului și a contribuțiilor sociale se efectuează prin reținere la sursă, spun specialiștii fiscali, susțin specialiști fiscali citați de Realitatea TV.

Având în vedere deficitul bugetar, care la finalul primelor opt luni din anul 2018 pare că este dublu față de aceeași perioadă a anului trecut (1,54% din PIB), și că ritmul de colectare a creanțelor fiscale de la persoanele fizice este în continuare relativ redus, stimularea plăților reprezintă o prioritate pentru Ministerul Finanțelor Publice, arată specialiștii de la EY România.

Pentru veniturile realizate până în anul 2017 inclusiv, plata impozitului pe venit și a contribuțiilor sociale se efectuează în baza deciziilor de impunere emise de către administrațiile financiare.

"Intervin în acest moment două provocări. În primul rând, în ceea ce privește mecanismul de răspuns din partea autorităților fiscale, numărul mare de declarații sunt procesate de către inspectori cu întârziere. În al doilea rând, odată emise, eventualele datorii pe care le includ adesea nu sunt plătite de către contribuabili la timp", spune Claudia Sofianu, Partener Departamentul de asistență fiscală și juridică, EY România.

Citește și: S-a aflat - Meniul TERIBIL de care are parte Elena Udrea în închisoarea din Costa Rica .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.