Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Atentat sinucigaș în Somalia - Cel puțin patru persoane au fost ucise

somalia

Un atentat sinucigaş comis în apropiere de capitala somaleză Mogadiscio, revendicat de islamiştii radicali Shebab, s-a soldat sâmbătă cu patru morţi, între care doi cetăţeni turci, au anunţat autorităţile locale, citate de AFP, potrivit AGERPRES.

Un medic le dă replica celor care critică rapiditatea cu care a fost obținut vaccinul anti-Covid: 'Am trecut de la Sapiens la Homo deus'

Ministrul turc al sănătăţii, Fahrettin Koca, a indicat că alte 14 persoane - între care trei turci - au fost rănite şi primesc în prezent îngrijiri într-un spital administrat de Turcia la Mogadiscio.

Atentatul sinucigaş i-a vizat pe angajaţii unei întreprinderi turceşti care construiesc un drum între Mogadiscio şi Afgoye, oraş situat la circa 25 km vest de capitala somaleză, au indicat autorităţile somaleze şi turce.

"Doi cetăţeni turci şi-au pierdut viaţa în atacul din Somalia", a declarat ministrul Koca.

Celelalte două persoane ucise în atac aparţineau poliţiei speciale, a indicat un ofiţer de poliţie din Afgoye, Mohamed Ibrahim, adăugând că forţele de securitate au deschis focul în momentul în care atacatorul sinucigaş încercase să intre în forţă pe şantierul unde aveau loc lucrările.

"Din nefericire, el era deja prea aproape de locul în care oamenii erau adunaţi şi s-a aruncat în aer", a adăugat acesta.

Islamiştii radicali Shebab, având legătură cu Al-Qaida, au revendicat atentatul.

Turcia este unul dintre partenerii cei mai apropiaţi ai Somaliei şi figurează printre ţările care antrenează soldaţi pentru a prelua sarcinile Misiunii Uniunii Africane în Somalia (AMISOM), ale cărei trupe urmează să părăsească ţara anul viitor după 14 ani de misiune.

În iunie, două persoane au fost ucise într-un atentat sinucigaş care vizase o tabără de antrenament militară turcească la Mogadiscio.

Potrivit Ministerului de Externe turc, cea mai mare ambasadă a Turciei în străinătate este la Mogadiscio şi investiţiile Turciei în Somalia se ridică la 100 milioane de dolari (88 milioane de euro).

Întreprinderi turceşti administrează aeroportul internaţional şi portul din Mogadiscio. Ankara oferă adesea ajutor umanitar şi în materie de educaţie. De asemenea, Turcia a trimis anul trecut echipamente medicale pentru a ajuta Somalia să lupte împotriva epidemiei de coronavirus.

Somalia se afla în haos după căderea regimului militar al preşedintelui Siad Barre în 1991, urmată de un război între şefi de clanuri şi consolidarea poziţiilor Shebab.

Aceştia din urmă au controlat capitala somaleză înainte de a fi învinşi în 2011 de trupele Uniunii Africane (UA) care susţin fragilul guvern somalez. Ei controlează în continuare vaste zone rurale de unde îşi lansează operaţiunile.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.