Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Atentatele în Afganistan continuă! Noi victime în urma atacului efectuat de talibani

reuters
kabul, atac

Mai multe atacuri, soldate cu morţi şi răniţi, au avut loc marţi în Afganistan, informează dpa, preia Agerpres.

Combatanţi talibani au ucis cel puţin 14 membri ai forţelor de securitate într-un atac comis în timpul nopţii de marţi în districtul Sayyad din nordul provinciei Sar-e-Pul. De asemenea, alţi 25 au fost răniţi în timpul acestui atac, a anunţat marţi un membru al Consiliului acestei provincii, Noor Aga Noor. Potrivit acestuia, patru dintre soldaţii răniţi au fost apoi luaţi ostatici de talibani.

Tot marţi, un kamikaze a ucis cu o camionetă unde era plasată o bombă cel puţin cinci membri ai forţelor de securitate într-un atac în provincia Ghazi din estul Afganistanului. Atacul a avut loc în primele ore ale dimineţii de marţi, a precizat purtătorul de cuvânt al guvernatorului acestei provincii, Arif Noori. Alţi cel puţin 26 de oameni, printre care şeful de district, au fost răniţi în atac, potrivit lui Noori.

Vezi și: Spania va fi destinația finală a refugiaților respinși de Italia și Malta

Deocamdată, niciun grup nu a revendicat atacul din Ghazi. Mişcarea talibană pakistaneză a lansat o serie de atacuri coordonate asupra mai multor posturi de securitate în acest district, începând de luni dimineaţa.

În februarie, preşedintele Afganistanului, Ashraf Ghani, a propus un armistiţiu cu talibanii, însă militanţii acestei mişcări nu au răspuns la această ofertă. Ei şi-au anunţat ofensiva lor anuală la sfârşitul lui aprilie, iar numărul de atacuri împotriva forţelor afgane de securitate, centrelor de district şi capitalelor de provincie a crescut de atunci.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.