'Atenție, cu Ilie Bolojan, nu cu PNL, ceea ce înseamnă că îl cheamă șef la partidul lor' - Olguța Vasilescu pune punctul pe i

Autor: Eugen Dinu

Publicat: 06-05-2026 11:30

Actualizat: 06-05-2026 11:32

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook / Lia Olguta Vasilescu

„Atenție, cu Ilie Bolojan, nu cu PNL, ceea ce înseamnă că îl cheamă șef la partidul lor” - Olguța Vasilescu pune punctul pe i.

Olguța Vasilescu, primarul PSD al Craiovei, a vorbit, la Antena 3, despre viitoarea formulă de guvernare.

Olguța Vasilescu: „Așteptăm să vedem ce negocieri vor avea loc în perioada următoare”

Vasilescu a declarat că social-democrații așteaptă să vadă rezultatul negocierilor din perioada următoare.

„Noi suntem calmi. Cred că singurii calmi în situația dată. Așteptăm să vedem ce negocieri vor avea loc în perioada următoare, pentru că este clar că Ilie Bolojan nu mai poate să fie desemnat premier, cum văd că se pretinde, pentru că ar fi neconstituțional. 

După cum știți, există o decizie a Curții Constituționale care s-a dat după moțiunea depusă de USR și AUR pentru Ludovic Orban, că nu mai poate fi desemnat același prim-ministru care a căzut printr-o moțiune de cenzură.

Deci, aici situația este foarte clară, nu știu de ce nu se cunoaște chestiunea aceasta. În continuare, noi credem că România are nevoie de un guvern care să guverneze pentru oameni și asta trebuie să fie preocuparea principală, un guvern care să producă rezultate și nu doar pentru o parte din electorat, eventual să excludă pe cea mai vulnerabilă, cum, din păcate, s-a întâmplat”, a afirmat, la Antena 3 CNN, Olguța Vasilescu.

„Atenție, cu Ilie Bolojan, nu cu PNL, ceea ce înseamnă că îl cheamă șef la partidul lor” - Olguța Vasilescu pune punctul pe i

Ea a comentat și faptul că USR l-a mandatat pe Dominic Fritz, președintele partidului, să poarte discuții cu Ilie Bolojan, președintele PNL, pentru un acord politic.

Olguța Vasilescu susține că cei din USR îl cheamă, de fapt, pe Bolojan să fie „șef la partidul lor”.

„L-am văzut și eu pe domnul Fritz care spune că nu va intra într-un guvern cu PSD.

Nici nu putem să-l obligăm, nici nu o să îl rugăm. Văd că au plecat de la guvernare fără să dea cineva cu apă fiartă pe ei, cum spunea un lider USR, că nu pleacă de la guvernare nici dacă dăm cu apă fiartă pe ei.

Pe undeva e normal să îl susțină pe Ilie Bolojan, care a fost mai mult USR decât PNL în această perioadă, iar USR pare într-o criză de leadership și își dorește un pol cu Ilie Bolojan. Atenție, cu Ilie Bolojan, nu cu PNL, ceea ce înseamnă că îl cheamă șef la partidul lor.

Rămâne să vedem ce vor decide la urmă reprezentanții celor de la PNL din țară, într-o consultare mai largă, care cred că va avea loc până la urmă”, a mai spus Vasilescu.

Sorin Grindeanu, despre variantele de premier

„Poate să existe continuare în această formă (n.r. - PSD, PNL, USR, UDMR, minorități), în care PNL să dea alt premier, altul decât Ilie Bolojan, care și-a dovedit limitele. Poate să existe premier care vine din partea altui partid, chiar și de la PSD. PSD astăzi a arătat forța parlamentară pe care o are”, a precizat Sorin Grindeanu.

De asemenea, Sorin Grindeanu nu a exclus varianta susținerii unui premier tehnocrat.

„Nu e de dorit, dar poate să existe și o variantă de premier tehnocrat. Dacă e varianta care deblochează rapid lucrurile și celelalte partide sunt de acord, PSD, din dorința de a găsi rapid o variantă stabilă, cred că trebuie să discutăm despre cine ar putea să fie. Contează numele. Nu exclud din start”, a mai declarat Grindeanu.

Google News
Explorează subiectul
București
Temperatură6°C
România
Vânt1km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri