Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Atenționare de călătorie pentru Franța, unde luni este programată o grevă generală

Inquam Photos
MAE Ministerul Afacerilor Externe

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenționare de călătorie pentru Franța, unde luni este programată o grevă generală, care va afecta transporturile, informează Mediafax.

MAE informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Franceză că luni, 1 mai 2023, este prevăzută o grevă generală, context în care vor fi perturbări ale circulației feroviare naționale (TGV, Ouigo), locale (TER, Intercités, Transilien) și internaționale (Thalys, Eurostar). Detalii privind circulația trenurilor pot fi consultate pe site-urile companiilor.

De asemenea, transportul public urban va fi perturbat din cauza modificării traseelor unor linii de transport, pe fondul demonstrațiilor planificate în orașe. Se recomandă cetățenilor să consulte site-urile rețelei locale de transport pentru prognoze ale traficului, precum și site-ul RATP pentru detalii privind circulația din regiunea pariziană.

Sindicatele aeroporturilor din Paris (Charles-de-Gaulle și Orly) au anunțat că se vor alătura apelului la greve, ceea ce ar putea duce la perturbări ale zborurilor. Pasagerii vor fi anunțați de eventuale anulări/întârzieri ale curselor aeriene prin SMS.

Sindicatul Național al Personalului Navigant Comercial (SNPNC-FO) a prevăzut o mișcare socială care privește însoțitorii de bord ai companiei aeriene Vueling, ceea ce va crea perturbări ale programului zborurilor. Totodată, pentru perioada 2 - 3 mai 2023, Direcția Generală a Aviației Civile (DGAC) a solicitat companiilor aeriene să renunțe la 33% din programul de zbor la Aeroportul Paris-Orly, ca urmare a grevei controlorilor aerieni.

MAE arată că este posibilă prelungirea grevei și după această dată, în anumite sectoare, inclusiv în transportul public.

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Paris: +33147052966 și +33147052755, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.