Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Au fost anunțate nominalizările pentru cea de-a 14-a ediție a Premiilor Gopo

Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam premiile GOPO

Au fost anunțate nominalizările pentru ediția din 2020 a Premiilor Gopo. Au fost luate în considerare 22 de lungmetraje românești lansate în cinematografe în 2019.

„Călătoria fantastică a Maronei” (r. Anca Damian), „La Gomera” (r. Corneliu Porumboiu), „Monștri.” (r. Marius Olteanu), „Parking” (r. Tudor Giurgiu) și „Touch Me Not” (r. Adina Pintilie) intră oficial în cursa pentru trofeul Gopo la categoria Cel mai bun film de lungmetraj. Câștigătorii vor fi anunțați în cadrul Galei Premiilor Gopo, care va avea loc marți, 24 martie, la Teatrul Național I.L. Caragiale din București.

Filmele cu cele mai multe nominalizări sunt: „La Gomera” (13 nominalizări), „Heidi” (10 nominalizări), „Monștri” (9 nominalizări), „Touch Me Not” (9 nominalizări), „Parking” (8 nominalizări) și „Mo” (6 nominalizări).

Adina Pintilie („Touch Me Not”), Anca Damian („Călătoria fantastică a Maronei”), Cătălin Mitulescu („Heidi”), Corneliu Porumboiu („La Gomera”) și Marius Olteanu („Monștri.”) concurează pentru Premiul Gopo la categoria Cea mai bună regie.

La categoria Cea mai bună actriță într-un rol principal sunt nominalizate: Belén Cuesta („Parking”), Catrinel Marlon („La Gomera”), Cătălina Mihai („Heidi”), Dana Rogoz („Mo”) și Judith State („Monștri.”).

Gheorghe Visu („Heidi”), Iulian Postelnicu („Arest”), Mihai Smarandache („Parking”), Radu Botar („Cardinalul”) și Răzvan Vasilescu („Mo”) concurează la categoria Cel mai bun actor într-un rol principal.

Cele cinci pelicule nominalizate în categoria Cel mai bun film documentar sunt: „Distanța dintre mine și mine” (r. Dana Bunescu, Mona Nicoară), „Emigrant Blues: un road movie în 2 ½ capitole” (r. Mihai Mincan și Claudiu Mitcu), „Jurnalul familiei -escu” (r. Șerban Georgescu), „Omul care a vrut să fie liber” (r. Mihai Mincan și George Chiper-Lillemark) și „Timebox” (r. Nora Agapi).

La categoria Cel mai bun film european, criticii de film din juriul de nominalizări au votat pentru următoarele cinci titluri distribuite în cinematografele din România anul trecut: „Dolor y gloria”/ „Durere și glorie” (r. Pedro Almodóvar), „Leto”/ „O vară rock'n'roll” (r. Kirill Serebrennikov), „Sunset”/ „Apusul” (r. László Nemes), „The Favourite”/ „Favorita” (r. Yorgos Lanthimos) și „The House that Jack Built”/ „Casa pe care Jack a construit-o” (r. Lars von Trier).

Nominalizările la toate categoriile Premiilor Gopo 2020 au fost stabilite de un juriu de preselecţie alcătuit din profesioniști din domeniu: Bogdan Mustață (regizor), Cristina Ionescu (monteur), Cristina Hoffman (co-fondator Aristoteles Workshop), Dan Chișu (regizor și producător), Diana Cavallioti (actriță), George Dăscălescu (director de imagine), alături de criticii și jurnaliștii de film Alin Ludu Dumbravă, Andra Petrescu, Cristi Luca, Flavia Dima și Manuela Cernat.

 

După anunțarea nominalizărilor, aproximativ 600 de profesionişti activi din toate domeniile industriei de film româneşti vor fi invitaţi să voteze pentru desemnarea câştigătorilor trofeelor Gopo 2020, prin intermediul unui mecanism de vot asigurat de prestigioasa firmă de audit şi consultanţă PwC România, cu care organizatorii Premiilor Gopo au demarat un parteneriat încă din 2011.

 

Gala Premiilor Gopo 2020 este organizată de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc împreună cu Asociația Film și Cultură Urbană, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, Teatrului Național București și Babel Communications.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.