Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Au fost găsite rămășițele primilor martiri catolici din Coreea: Persecutați nemilos, tăiați în bucăți și decapitați

altcoinbuzz.io
coreea de sud

Rămășițele primilor martiri catolici coreeni au fost recuperate la 230 de ani după ce au fost executați și la șapte ani de când au fost beatificați, au declarat, miercuri, oficialii bisericii.

Credința religioasă este larg răspândită în Coreea de Sud, bisericile împânzind orașele și satele țării.

Dar dinastia Joseon, care a condus peninsula coreeană timp de peste 500 de ani până la anexarea sa de către Japonia în 1910, a persecutat nemilos credincioșii catolici după introducerea religiei în secolul al XVIII-lea, văzând catolicismul ca o amenințare la adresa sistemului ierarhic social, care avea rădăcini în neo-confucianism.

Paul Yun Ji-chung, în vârstă de 32 de ani și James Kwon Sang-yeon, în vârstă de 40 de ani, au fost printre primii, din mii de persoane, care au murit, decapitați în 1791.

Rămășițele lor au fost găsite în martie lângă Jeonju, la sud de Seoul, în timpul lucrărilor de transformare a unui alt mormânt în sanctuar.

De asemenea, au fost localizate rămășițele fratelui mai mic al lui Yun, Francis Yun Ji-heon, care a fost tăiat în bucăți la vârsta de 37 de ani, la un deceniu după ce fratele său a fost ucis.

O investigație amănunțită, inclusiv cercetări istorice și testarea ADN-ului, a arătat o potrivire cu cei trei martiri, a spus Dieceza de Jeonju, relatează globaltimes.cn.

Rămășițele lui Francis Yun „prezintă semne clare de dezmembrare”, a adăugat aceasta.

Descoperirea a fost „un eveniment cu adevărat surprinzător și monumental”, a declarat episcopul John Kim Son-tae, șeful eparhiei Jeonju. Paul Yun a fost ferm în credința sa până în ultimul moment, a adăugat el, citând înregistrări istorice care îl descriu „zâmbind de parcă ar fi fost în drum spre o petrecere” în timp ce era târât la locul de execuție.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.