Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Au intrat în vigoare noile norme UE privind protecția consumatorilor

The Sikkim Chronicle
Protectia Consumatorilor

Noile norme UE privind protecția consumatorilor au intrat în vigoare, acestea vizând o mai bună aplicare și modernizare a normelor actuale europene privind protecția consumatorilor, în conformitate cu evoluțiile digitale, arată un comunicat publicat pe site-ul oficial al Comisiei Europene.

„Noile norme vor spori protecția consumatorilor în lumea digitală, protecție pe care o merită cu prisosință. De asemenea, UE spune ,,NU” produselor vândute ca fiind identice cu cele din alte state membre, atunci când este evident că nu e așa. Însă aceste noi norme nu vor proteja consumatorii de comercianții necinstiți și de escrocherii online decât dacă sunt implementate în mod strict. Încurajez cu fermitate toate statele membre să se asigure că noile norme sunt puse în aplicare fără întârziere”, a declarat Věra Jourová, vicepreședintele Comisiei pentru valori și transparență.

Noile norme vor asigura, printre altele, o mai mare transparență a piețelor online: va deveni mai clar dacă produsele sunt vândute de un comerciant sau de o persoană fizică, iar recenziile false vor fi interzise.

În plus, vânzătorii nu vor putea să promoveze în mod fals reduceri de preț, iar site-urile de comparare a prețurilor vor trebui să informeze consumatorii cu privire la criteriile de clasificare.

Noile norme vor consolida, de asemenea, drepturile consumatorilor prin: asigurarea de compensații pentru victimele practicilor comerciale neloiale și prin aplicarea de sancțiuni în cazul „unor situații de prejudiciu colectiv” care afectează consumatorii din întreaga UE.

Statele membre au doi ani să transpună directiva în legislația națională pentru a se asigura că consumatorii din UE beneficiază de măsuri de protecție mai solide.

Atunci când fac căutări online, consumatorii vor fi informați în mod clar când un comerciant a plătit pentru a apărea în rezultatele căutării. În plus, piețele online vor trebui să informeze consumatorii cu privire la principalii parametri care determină ordinea în care apar rezultatele. Noi drepturi ale consumatorilor pentru serviciile digitale „gratuite” — atunci când plătesc pentru un serviciu digital, consumatorii beneficiază de anumite drepturi de informare și au la dispoziție 14 zile pentru a anula contractul (dreptul de retractare).

„Noile avantaje pentru consumatori” vor extinde acest drept la serviciile digitale „gratuite” pentru care consumatorii furnizează propriile date cu caracter personal, dar nu plătesc bani. Acest lucru s-ar aplica, de regulă, serviciilor de stocare în cloud, platformelor de comunicare socială sau conturilor de e-mail.

Totodată, noile avantaje vor oferi posibilitatea ca o entitate calificată, cum ar fi o organizație a consumatorilor, să introducă o acțiune în despăgubire, prin care să solicite o compensație ori înlocuirea sau repararea produsului, în numele unui grup de consumatori care au suferit prejudicii ca urmare a unei practici comerciale ilegale. În unele state membre, consumatorii au deja posibilitatea de a introduce acțiuni colective în instanță, dar această opțiune va fi disponibilă acum în toate statele membre ale UE.

„Noile avantaje pentru consumatori” vor garanta dreptul consumatorilor din toate statele membre de a solicita despăgubiri individuale (de exemplu, o compensație financiară sau rezilierea contractului), atunci când sunt afectați de practici comerciale neloiale, cum ar fi practicile de marketing înșelătoare sau agresive. În momentul de față, nivelul acestei protecții variază foarte mult pe teritoriul UE.

De asemenea, autoritățile naționale de protecție a consumatorilor vor avea competența de a impune sancțiuni eficace, proporționale și disuasive în mod coordonat. Pentru încălcările pe scară largă care afectează consumatori din mai multe state membre ale UE, amenda maximă aplicabilă va fi de 4 % din cifra de afaceri anuală a comerciantului în fiecare dintre statele membre în cauză. Statele membre vor fi libere să introducă un nivel mai ridicat al amenzii maxime.

„Noile avantaje pentru consumatori” vor înlătura sarcinile administrative inutile pentru întreprinderi, inclusiv prin eliminarea obligațiilor societăților comerciale în ceea ce privește dreptul de retractare al consumatorilor. De exemplu, consumatorii nu vor mai avea dreptul să returneze produsele pe care, în loc să le fi încercat numai, le-au utilizat deja, iar comercianții nu vor mai trebui să efectueze rambursarea consumatorilor înainte de a primi efectiv bunurile returnate.

Noile norme introduc, de asemenea, mai multă flexibilitate în ceea ce privește modul în care comercianții pot comunica cu consumatorii, permițându-le acestora să folosească formulare online sau chat-uri în locul email-urilor, cu condiția ca respectivii consumatori să poată urmări comunicările lor cu comercianții.

„Astăzi transmitem un avertisment puternic comercianților cu privire la faptul că ar trebui să respecte normele, nu să le ocolească. Încălcarea la scară largă a normelor UE privind protecția consumatorilor poate însemna, pentru o companie, o amendă de 4 % din cifra de afaceri anuală. Aceasta va fi o sancțiune suficient de descurajatoare și eficace pentru a preveni fraudele comercianților necinstiți. Salut această nouă legislație, deoarece stabilește standarde cu adevărat europene de protecție a consumatorilor”, a adăugat Didier Reynders, comisarul european pentru justiție, potrivit sursei citate.

În România, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) informa, în 12 noiembrie anul trecut, că vrea să extindă definiţia operatorului economic pentru a include persoane fizice obişnuite care comercializează produse pe platforme online ca OLX sau Okazii, după cum arăta un proiect de ordonanţă de urgenţă aflat în transparenţă decizională.

Definiţia operatorului economic se extinde în aşa fel încât comerciant va fi considerată „persoana fizică ce desfăşoară activităţi independente, în mod repetat, în scopul obţinerii de venit, persoana fizică autorizată şi persoana juridică, care în cadrul activităţii sale profesionale fabrică, importă, transportă, depozitează sau comercializează produse ori părţi din acestea sau prestează servicii”.

Practic, o persoană care vinde constant produse pentru a obţine profit va fi considerată, de legislaţia protecţiei consumatorilor, comerciant, care are obligaţii legale de respectat şi în consecinţă poate fi amendată.

Comercianţii online vor fi obligaţi să respecte toate condiţiile impuse şi operatorilor economici societăţi comerciale sau PFA după modificarea legii. De exemplu aceştia vor trebui să fie înregistraţi într-o bază de date pentru a putea fi verificate posibile abateri de la lege.

ANPC mai are în vedere prin noul act normativ majorarea amenzilor pentru marii retaileri, implicit companiile cu cifre de afaceri foarte mari, şi coborârea plafonului pentru amenzile impuse de pildă persoanelor fizice sau magazinelor săteşti.

Demersul ANPC vine în condiţiile în care consumatorii care cumpără produse de pe platformele online nu se pot adresa autorităţii pentru protecţia consumatorilor în cazul în care sunt înşelaţi de comercianţii respectivi, aceştia nefiind beneficiari ai protecţiei legislative din domeniu la achiziţiile online de la astfel de persoane fizice.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.