Guvernul urmează să aprobe, în şedinţa de joi, un proiect de ordonanţă de urgenţă privind suspendarea ocupării posturilor vacante din instituţiile publice centrale şi locale începând cu 1 iulie anul acesta.
Potrivit proiectului de OUG, în perioada cuprinsă între data de 1 iulie 2022 şi data de 31 decembrie 2022, se suspendă ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante sau temporar vacante, cu excepţia posturilor unice, din instituţiile şi autorităţile publice, astfel cum sunt definite la articolul 2 alineat (1) punctul 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi din instituţiile publice locale, astfel cum sunt definite la articolul 2 alineat (1) punctul.39 din Legea nr.273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, informează Agerpres.
Tot acolo se arată că în cazul posturilor pentru care au fost demarate procedurile de organizare a concursurilor anterior datei de 1 iulie 2022 se continuă procedurile de ocupare a acestora, conform prevederilor în vigoare la acea dată. În proiect se mai spune că prin excepţie de la măsura suspendării în cazuri temeinic justificate, prin memorandum aprobat în şedinţa Guvernului se poate aproba organizarea de concursuri sau examene pentru ocuparea posturilor vacante sau temporar vacante din instituţiile şi autorităţile publice.
Un alt proiect de ordonanţă de urgenţă supus aprobării în Guvern vizează măsuri privind combaterea acţiunilor speculative şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.
Executivul urmează să aprobe şi un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea OG nr. 58/1998 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de turism în România. Obiectivul urmărit prin prezentul act normativ este de actualizare a cadrului legislativ actual pentru operaţionalizarea Organizaţiilor de Management al Destinaţiilor, conform notei de fundamentare a proiectului.
Un alt proiect de OUG aflat pe agendă vizează modificarea articolului 9 din OG nr.122/1998 privind acumularea, scoaterea şi împrospătarea produselor din rezervele proprii ale forţelor destinate apărării naţionale.
"Actul normativ, în forma anexată, va asigura cadrul legal pentru realizarea scoaterii produselor din rezervele proprii ale forţelor destinate apărării în vederea donării, potrivit solicitărilor transmise de către autorităţile altor state, adresate Ministerului Apărării Naţionale, prin reglementarea posibilităţilor de realizare a donaţiilor bunurilor materiale aflate în rezervele proprii către acestea", se arată în nota de fundamentare.
În şedinţa de Executiv va fi aprobat şi un proiect de ordonanţă de urgenţă privind unele măsuri pentru acordarea de granturi din fonduri externe nerambursabile pentru investiţii destinate capacităţilor de prestare de servicii şi retehnologizării, în vederea refacerii capacităţii de rezilienţă.
Guvernul a pregătit şi un proiect de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 318/2015 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală.
În expunerea de motive se precizează că proiectul de act normativ propune instituirea unor măsuri legislative destinate să asigure un cadru consolidat şi eficient pentru creşterea gradului de recuperare a prejudiciilor şi produselor infracţiunilor, dezvoltarea reutilizării sociale a bunurilor confiscate, îmbunătăţirea regulilor privind despăgubirea victimelor infracţiunilor, întărirea rolului oficiilor de recuperare a creanţelor provenite din infracţiuni în urmărirea şi identificarea bunurilor aflate în legătură cu infracţiunile.
Executivul va adopta şi un proiect de lege privind pentru realizarea capabilităţii operaţionale aeriene de tranziţie prevăzută în Concepţia de realizare graduală a capabilităţii de apărare aeriană în cadrul programului "Avion multirol al Forţelor Aeriene".
Prin proiectul de act normativ, conform expunerii de motive, se urmăreşte realizarea capabilităţii operaţionale aeriene de tranziţie cuprinse în Concepţia de realizare graduală a capabilităţii de apărare aeriană în cadrul programului "Avion multirol al Forţelor Aeriene", prin atribuirea contractelor de achiziţie pentru pachetul de 32 avioane de la Guvernul Regatului Norvegiei, a pachetului de bunuri şi servicii complementar de la Guvernul Statelor Unite ale Americii şi atribuirea contractelor necesare instruirii personalului navigant.
Prin hotărâre de guvern, va fi aprobată schema "Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a producţiei de cartof de consum", în anul 2022, iar un alt act normativ se referă la Programul de susţinere a producţiei de struguri de masă pentru anul 2022.
Pe agenda reuniunii guvernamentale figurează şi un proiect de hotărâre prin care se propune reducerea numărului de membri în consiliul de administraţie al Compania Naţională "Unifarm" - SA de la 7 la 5 membri, pentru reducerea costurilor companiei şi pentru creşterea eficienţei economice a societăţii.
Printr-o altă hotărâre, Guvernul va înfiinţa Comitetul interministerial pentru analiza cadrului legal aplicabil sectoarelor cu impact asupra biodiversităţii.
Executivul va aproba, prin memorandum, ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat ale căror cheltuieli vor fi prezentate în Strategia fiscal-bugetară pentru perioada 2023-2025.
Au 'mulțumit clientela', iar acum Guvernul blochează angajările la stat
Explorează subiectul
Articole Similare

176
Obișnuiești să faci plata cu telefonul? Ai mare grijă la această metodă prin care ți se poate fura codul PIN
176

459
Armata Rusiei a devenit un adevărat malaxor: Pierderi uriașe pe front, iar câștigurile teritoriale se fac cu sacrificii imense
459

302
'Sângele de aur': Oamenii de știință încearcă să creeze în laborator cel mai rar tip de sânge din lume
302

388
Tim Cook pleacă de la Apple: Compania caută un nou CEO
388

709
De ce au crescut carburanții? Șeful Consiliului Concurenței îi liniștește pe șoferi: 'În foarte scurtă perioadă prețurile își vor reveni'
709

1.539
Două autoturisme și un microbuz, implicate într-un accident grav! Trei persoane, transportate de urgență la spital
1.539

1.589
Decizie surpriză: Donald Trump elimină taxele vamale pentru sute de alimente de bază – de ce o face tocmai acum
1.589

693
Meteorologii anunță la ce ne putem aștepta în acest weekend / Avertisment INFOTRAFIC
693

5.040
Anunț în plină noapte făcut de vicepreședintele Parlamentului European! Victor Negrescu: 'Am ajuns la un acord'
5.040

1.408
Ucraina se zbate să limiteze pagubele provocate de scandalul de corupție înaintea celei mai grele ierni de la începutul invaziei ruse
1.408

2.731
EXCLUSIV STIRIPESURSE.RO prezintă decizia de la Vatican și Patriarhia Ecumenică: Papa Leon nu va mai face anunțul legat de data comună a Paștelui cu ortodocșii, așa cum ar fi vrut papa Francisc
2.731

1.217
Donald Trump pune tunurile pe BBC: este decis să se răzbune crunt, după ce discursul său a fost editat fals
1.217

1.752
SUA și Arabia Saudită se pregătesc de un mega-acord! Prințul moștenitor sosește personal la Washington pentru a semna
1.752


















Comentează