Auchan România extinde proiectul de economie circulară a hainelor şi deschide al treisprezecelea shop-in-shop "O nouă viaţă by Auchan" în incinta hipermarketului Auchan Titan, din Bucureşti, potrivit unui comunicat remis joi AGERPRES.
Compania încurajează astfel consumul responsabil şi contribuie la un viitor mai sustenabil, prin încurajarea clienţilor în a achiziţiona haine care au mai fost îmbrăcate, oferindu-le astfel o nouă viaţă.
"Deschis printr-un parteneriat cu lanţul de magazine LaMajole, spaţiul dedicat din incinta hipermarketului dispune de o suprafaţă de 45 mp şi oferă clienţilor o gamă variată de articole vestimentare pentru femei, bărbaţi şi copii, iar preţurile produselor variază între 12 şi 350 lei", se menţionează în comunicat.
Proiectul "O nouă viaţă" s-a bucurat de un real succes încă de la lansare şi reprezintă o premieră pentru piaţa locală de retail, fiind una dintre soluţiile propuse de Auchan ca parte a strategiei proprii de reducere a amprentei de carbon, prin intermediul căreia hainele deja purtate sunt reutilizate.
În primul an de la lansare, prin proiectul O nouă viaţă au fost comercializate peste 200.000 de articole, cele mai populare în rândul clienţilor fiind bluzele, gecile şi rochiile pentru damă.
O nouă viaţă by Auchan este disponibil în prezent în hipermarketurile din Bucureşti Drumul Taberei, Timişoara Nord, Oradea, Piteşti Bradu, Sibiu, Craiova Electroputere, Deva (deschise cu ajutorul partenerului Monique Investment) şi din Cluj Nord, Târgu Mureş Sud, Braşov Coresi, Ploieşti şi Bucureşti Pallady şi Titan, deschise în parteneriat cu LaMajole.
Auchan vizează în continuarea extinderea programului şi în restul hipermarketurilor din ţară, completând astfel acţiunile deja existente de reducere a poluării textile.
Auchan România are în portofoliu 186 de magazine, cuprinzând 33 de hipermarketuri, 5 supermarketuri şi 148 de magazine de proximitate MyAuchan, din care 140 în staţiile Petrom, cât şi magazinul online auchan.ro. Cu o cifră de afaceri cu taxe de peste 1,2 miliarde de euro, Auchan propune locuitorilor din oraşele în care sunt prezente magazinele sale un comerţ modern, de calitate, cu cele mai largi game de produse şi un concept de discount responsabil, cu toate preţurile mici, permanent.
În 2021, Auchan a obţinut medalia Customers' Friend şi statutul Customers' Friend - Superior Excellence. Toate magazinele, depozitele şi birourile gestionate de Auchan deţin certificarea Safe Guard care confirmă respectarea şi implementarea corectă a celor mai bune practici de siguranţă împotriva răspândirii COVID-19.
În prezent, Auchan are mai multe proiecte active: Zero Risipă, Programul naţional de colectare a uleiului uzat, Programul de Sustenabilitate Personală, precum şi multe alte acţiuni menite să ajute mediul înconjurător şi societatea.
Auchan România mai deschide un magazin de haine pre-purtate, prin programul 'O nouă viaţă'
București
0°C
Articole Similare

1.029
Alertă pentru fermierii români: războiul din Orientul Mijlociu amenință exporturile de oi și capre către țările arabe
1.029

54
369 de turişti români blocaţi în Emiratele Arabe Unite sunt repatriaţi cu două zboruri speciale
54

69
Bogdan Ivan anunţă semnarea a 16 contracte, în valoare de peste 18 milioane de lei, pentru modernizarea iluminatului public în localităţi din judeţul Bistriţa-Năsăud
69

16
Kuwait reduce producția de petrol din motive de securitate, pe fondul tensiunilor cu Iranul
16

134
Loturi de pâine Vel Pitar, retrase de la comercializare întrucât pot prezenta fragmente de material plastic/ Precizările companiei
134

34
Preţurile petrolului au înregistrat cea mai mare creştere săptămânală din istoria contractelor futures, pe fondul războiului din Orientul Mijlociu
34

74
Peste 255.000 de ţigarete şi aproape 230 de litri de alcool, descoperite în zona de Est şi Nord-Est a României
74

31
Noua arhitectură de securitate: tehnologia, infrastructurile urbane și industria de apărare
31

25
UE analizează măsuri pentru reducerea prețurilor la energie și sprijinirea industriei
25

1.492
Ministrul Energiei, despre prețul carburanților: „Lucrăm pe cinci scenarii. Este extrem de important pentru noi să nu ajungem la două cifre”
1.492

14.237
Războiul din Orientul Mijlociu lovește piața aurului: Dubaiul oferă discounturi neobișnuite
14.237

59
România și Republica Moldova plantează o pădure comună la Vama Sculeni
59

66
Peste 2.000 de firme și‑au suspendat activitatea în ianuarie 2026, plus 19,9% față de anul trecut
66

















Comentează