Uciderea OUG 114 prin ordonanţă de urgenţă şi eliminarea supraaccizei la carburanţi se numără printre obiectivele despre care ministrul propus al Finanţelor Publice, Florin Cîţu, spune că este mândru că le-a atins.
"În programul de guvernare care a fost aprobat în Parlament anul trecut au fost câteva lucruri pe care deja le-am făcut şi aş vrea să le menţionez, pentru că sunt foarte mândru că s-au rezolvat. În primul rând, Ordonanţa 114, care, deşi a trebuit să avem două încercări, până la urmă a fost ucisă prin ordonanţă de urgenţă. A fost eliminat split TVA, a fost eliminată supraimpozitarea contractelor de muncă part-time şi, bineînţeles, eliminarea supraaccizei la carburanţi. Deci, câteva lucruri pe care eu sunt mândru că am reuşit să le facem în aceste trei luni de mandat", a declarat luni Florin Cîţu, la audierile din comisiile reunite de specialitate.
Audiere explozivă - Florin Cîțu vorbește despre obiectivele atinse: 'Câteva lucruri pe care eu sunt mândru că am reuşit să le facem'
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

11
România este pe primul loc în Europa și în top 10 global la țările în care companiile își mută serviciile și locurile de muncă
11

352
Secretele Palatului Buckingham - Boala care l-a răpus pe Prnințul Philp: S-a trezit, s-a spălat, a spus că nu se simte bine şi a murit în linişte
352

593
VIDEO A fost desemnată cea mai bună plajă din Europa. Locul care a dat peste cap ultimul clasament realizat de experți
593

378
Criza petrolului din anii ’70 ar putea părea 'pistol cu apă'. Expert: 'Este mult mai mare decât atunci și mai gravă decât criza gazelor rusești'
378

366
România ar putea contribui la deminarea strâmtorii Ormuz. Ministrul Apărării îi răspunde lui Nicușor Dan: 'Ne-am făcut temele'
366

1.434
Americanii au găsit punctul slab: Scindare în conducerea Iranului și o grupare se arată foarte dispusă la negocieri
1.434

691
PNL, poziție de forță în fața lui Grindeanu: 'PSD poate cere ce vrea, noi mergem înainte cu Bolojan'
691

846
Donald Trump întărește forțele armate în Orientul Mijlociu: Mii de parașutiști americani ajung pe front/ Ce misiuni ar putea urma
846

1.635
Războiul îi sperie pe turiști: Destinațiile preferate de români care ieftinesc vacanțele pentru a atrage turiști
1.635

383
Semnale roșii în economie: România riscă o nouă contracție a PIB, pe fondul tensiunilor din Orientul Mijlociu
383

1.358
VIDEO Reacția lui Daniel Băluță la valul de concedieri anunțat de Ciprian Ciucu: 'Reducerea acestei scheme de personal este una binevenită, însă cu o condiție...'
1.358

2.164
România a evadat la mustață de pe lista neagră, dar alte 5 țări din Europa au intrat: Inclusiv în țările din Occident se erodează democrația
2.164

1.699
Apel neașteptat de la Bruxelles: Europenii, îndemnați să călătorească mai puțin pentru a evita criza energetică
1.699
















Comentează