Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Audierea preşedintelui demisionar al Federaţiei germane de fotbal, Fritz Keller, va avea loc vineri

descopera.ro
fotbal minge

Preşedintele demisionar al Federaţiei germane de fotbal (DFB), Fritz Keller, va fi audiat vineri de Comisia de disciplină a Federaţiei în după ce l-a comparat pe un adjunct de-al său cu un reprezentant al regimului nazist, scrie DPA.

Camera de etică îl va audia pe Keller în spatele ''uşilor închise'' când va fi analizat şi un raport al Comitetului de etică pe această temă, scrie Agerpres.ro.

Fritz Keller, aflat sub presiune după ce l-a comparat pe unul din opozanţii săi cu un judecător nazist, şi-a anunţat, marţi, demisia din funcţie, în plin proces de negociere cu Hansi Flick pentru preluarea funcţiei de selecţioner al echipei naţionale după EURO 2020.

Keller, în vârstă de 64 de ani, se afla sub tirul criticilor după ce l-a comparat la finele lunii aprilie pe unul din adjuncţii săi cu un trist judecător al regimului nazist, Roland Freisler, care a trimis zeci de opozanţi la moarte şi a participat la conferinţa de la Wannsee care a decis holocaustul.

Într-un comunicat publicat luni seara, DFB a anunţat că Fritz Keller îşi va depune mandatul lunea viitoare, după ce va compărea în faţa unei comisii interne a DFB, pentru a răspunde de derapajul său verbal.

Deşi s-a scuzat şi a acceptat să răspundă pentru afirmaţiile sale, Keller a fost forţat să demisioneze de către mai mulţi preşedinţi ai federaţiilor regionale, care i-au cerut duminică să părăsească funcţia.

Keller, preşedinte al clubului SC Freiburg, a fost ales în unanimitate în august 2019, cu misiunea de a readuce normalitatea în cadrul puternicei DFB, marcată de mai mulţi ani de conflicte de interese şi suspiciuni de corupţie.

Predecesorul său, Reinhard Grindel, a fost nevoit să demisioneze pentru a fi acceptat un cadou de mare valoare. Şi predecesorul lui Grindel, Wolfgang Niersbach, a părăsit funcţia în 2015 ca urmare a unui scandal: el a fost trimis în judecată în cadrul unor suspiciuni de cumpărare de voturi pentru atribuirea Cupei Mondiale din 2006 din Germania.

Directorul DFB, Oliver Bierhoff, este în negocieri cu Hansi Flick, antrenorul echipei Bayern Munchen, pentru a prelua postul de selecţioner de la Joachim Loew după EURO 2020 din această vară.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.