Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Audierile privind cererea de extrădare în SUA a fondatorului WikiLeaks, Julian Assange, au fost reluate la un tribunal din Londra

Julian Assange

Audierile privind cererea de extrădare în SUA a fondatorului WikiLeaks, Julian Assange, au fost reluate luni la Tribunalul penal central din Londra, informează AFP, Reuters şi DPA.

Assange (49 de ani) şi-a reafirmat opoziţia faţă de extrădarea sa în SUA, după ce în luna iunie Departamentul de Justiţie american a formulat o nouă acuzaţie, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Liviu Pleșoianu promovează teoria conspirației: mișcarea globală de TREZIRE a umanității! Se apropie o catastrofă

Avocata Stella Moris, partenera lui Julian Assange, cu care are doi fii, a prezentat o petiţie pentru eliberarea fondatorului WikiLeaks redactată de ONG-ul 'Reporteri Fără Frontiere' (RSF) şi adresată premierului britanic.

Petiţia online, care a strâns deja 80.000 de semnături, atrage atenţia că un tribunal din SUA l-ar putea condamna pe Julian Assange la ''până la 175 de ani de închisoare pentru acuzaţiile de publicare şi furnizare către jurnalişti a unor informaţii ce servesc interesului public'.

''Guvernele SUA şi Regatului Unit trebuie să renunţe la acest caz motivat politic înainte ca reputaţia lor privind libertatea presei să-şi piardă şi mai mult din strălucire'', a spus Rebecca Vincent, director pentru campanii internaţionale al RSF.

Acuzat mai întâi de piraterie informatică, Julian Assange a fost inculpat în mai anul trecut pentru alte 17 capete de acuzare de justiţia americană, pe baza legislaţiei antispionaj. Susţinătorii lui afirmă că aceste inculpări constituie un pericol grav pentru libertatea presei.

Citește și: Gabriela Firea explică explozia numărului de cazuri de COVID-19 în Bucureşti: 'Sunt foarte mulţi din alte judeţe ale ţării'

SUA îl acuză în special pentru că a pus în pericol unele dintre sursele lor prin faptul că în 2010 a publicat, pe WikiLeaks, 250.000 de telegrame diplomatice şi 500.000 de documente confidenţiale despre activităţile armatei americane în Irak şi Afganistan.

Printre aceste documente se află şi o înregistrare video în care sunt văzuţi civili omorâţi de tiruri ale unui elicopter de luptă american în Irak, în iulie 2007.

Julian Assange este încarcerat la penitenciarul de maximă securitate Belmarsh, din sud-estul Londrei. El s-a refugiat în ambasada Ecuadorului la Londra în 2012, când se temea că va fi extrădat spre SUA sau Suedia, unde era acuzat de viol. Assange a respins mereu aceste acuzaţii, iar urmărirea penală în acest caz a fost abandonată în urmă cu trei ani.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.