Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

AUDIO-TERIBIL! Dialog halucinant între părinții unui bebeluș și operatoarea de la 112: i-a certat și i-a insultat, în timp ce bebelușul sângera

Polonia news
112 telefon

Doi părinți care au sunat, disperați, la 112, pentru că fetița lor avea probleme grave, au primit reproșuri în loc de ajutor. Medicul coordonator de la Ambulanța Cluj le-a spus celor doi părinți că nu știu să-și crească copilul și nu le-a trimis niciun echipaj, iar apoi le-a închis telefonul în nas.

Dialogul a avut loc în luna noiembrie 2020, însă părinții abia acum au reușit să intre în posesia înregistrării de la 112, după ce au făcut o cerere în acest sens, către Serviciul de Telecomunicații Speciale.

Citește și: Vlad Voiculescu explică haosul de la Balș: ‘Hârtiile cu aparținătorii victimelor erau în spital, iar Poliția a sigilat clădirea!’

Iată dialogul halucinant:

Tatăl fetiţei: „Sărut mâna, fetiţa urinează şi când urinează are sânge”

Operator ambulanță: „Medicul de familie, domnu’”.

Tatăl fetiţei: „La ora asta nu am medic de familie”.

Operator ambulanță: „No şi acuma ce să vă fac pentru asta, nu vă supăraţi? E opărită?”

Tatăl fetiței: „Nu e opărită”.

Mama fetiţei: „Am observat când urinează e sânge, am schimbat-o de pampers şi plânge”.

Tatăl fetiţei: „Doamna scumpă, am căutat jumătate de oră maşină. Nu e urgenţa? Dacă fata îmi păţeşte ceva, răspundeţi”.

Operator ambulanță: „Eu nu răspund deloc. E copilul dumitale, nu trebuia să laşi să se ajungă până aici. Nu răspund eu deloc. Înseamnă că nu te-ai uitat la ea, foarte simplu. Eu nu răspund, răspunzi dumneata şi nevasta dumitale, nu sunt ai mei copiii. Eu pe ai mei mi i-am crescut. Eu sunt obligată pe urgenţă. Ce mă înveţi tu pe mine? Tu să îţi vezi de copil mai bine. Răspunzi, că e al tău”.

Tatăl copilei spune că așa ceva este inacceptabil. „Doamna de la ambulanţă nicidecum nu a vrut să-mi dea o ambulanţă pentru fetiţă. M-a jignit, m-am simţit foarte jalnic când a vorbit, pentru că zicea că nu pot să caut de copiii mei, deci nu am cum să ingrijiesc de copiii mei. Am sunat de foarte multe ori, de 3-4 ori am sunat ca să trimită ambulanța. Când fetiţa plânge şi când sângerează nu cred că asta nu e urgenţă. Doamna îmi zicea că nu e urgenţa. Aş vrea să se ia măsuri”, a spus Iosif Zagor, tatăl bebelușului, citat de Știrile Pro TV.

Citește și: INEDIT Confesiunile unui călugăr în timpul pandemiei: Mi-e frică de o viitoare ‘castă a talibanilor’ ortodocși!

„Am vorbit și cu medicul de familie și mi-a spus să îl sun la orice oră, asta după ce am ajuns acasă de la ambulanță. Atunci pe loc am sunat la 112 am sunat să iau înregistrarea de la 112. Nu aș vrea ca alt părinte să pățească așa ceva și să se ia măsuri. Este prima dată când vorbește cu așa aroganță”, a mai spus Zagor la Digi24.

O ambulanță a sosit, totuși, abia după cel de-al treilea apel. Din fericire, copilul este acum în afara oricărui pericol.

Cei de la Ambulanța Cluj știu toată povestea și este o anchetă în curs, pentru a se stabili cu exactitate ce s-a întâmplat. „La ora aceasta este o anchetă în curs. Comunicarea cu pacinetii trebuie să fie pe prim plan. Este un loc stresant, unde este agitaţie de multe ori, şi vedem rezultatele anchetei. Din punctul meu de vedere, trebuia o comunicare mult mult mai bună cu pacientul respectiv”, a declarat Horia Simu, managerul Serviciului de Ambulanță Cluj.

Sursa audio: ziarulclujean.ro.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.