Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Augustin Lazăr, întâlnire cu Iohannis. EXPLICAȚIILE procurorului general / VIDEO

Augustin Lazăr

Președintele Klaus Iohannis a avut o întâlnire cu procurorul general al României, Augustin Lazăr, în care i-a cerut să rezolve cu celeritate marile dosare.

Procurorul general, Augustin Lazăr, a declarat că nu a vorbit cu președintele despre dosare concrete, ci că mesajul per total al șefului statului a fost ca anumite dosare din atenția opiniei publică să fie instrumentate cu celeritate pentru a fi „clarificate anumite acuze”. De asemenea, procurorul general a precizat că discuția cu președintele a fost loc după ce asociația „21 decembrie” a avut o audiență la șeful statului.

„A fost contextul în care asociaţia „21 decembrie” a fost în audienţă la Parchetul General şi la preşedinte pentru a se interesa de statutul urmăririi penale în dosarele istorice. Eu am dat asigurări că dosarele se instrumentează, că sunt resursele pentru a fi instrumentate în termenele stabilite şi că e voinţă pentru a se face anchetă efectivă. S-a vorbit despre faptul că există nişte dosare care sunt în atenţia opiniei publice, ce trebuie instrumentate cu celeritate pentru a clarifica diverse acuze. Nu am vorbit de cazuri concrete, a fost un mesaj al preşedintelui să se instrumenteze dosarele pe care opinia publică le aşteaptă spre clarificare. Ceea ce noi vom face. Termenele sunt stabilite de procurori. Noi am înţeles dorinţa de a se clarifica dosare care trenează, care sunt acum în atenţie. Trebuie văzute dacă se confirmă acuzele”, a spus procurorul Augustin Lazăr, potrivit Digi24.

Augustin Lazăr a precizat că ancheta în dosarul Mineriadei se va finaliza la sfârșitul acestui an, iar în dosarul Revoluție anul viitor.

„Dosarul Revoluției este unul întârziat, dar reprezintă o prioritate a actualului mandat la Ministerul Public. Noi avem un plan de anchetă foarte clar. Ne-am fixat ca dosarul Mineriadei să ajungem cu el la finalizare spre sfârșitul acestui an, iar dosarul Revoluției este instrumentat în continuare și în cursul anului viitor îl vom finaliza. Termenele sunt fixate de procurorii care lucrează în cauză, nu alte autorități ale statului român. Noi am înțeles mesajul public al președintelui și al societății civile care așteaptă clarificarea acestui dosar. Nu este ușor să instrumentezi un astfel de dosar, dar este posibil”, a adăugat procurorul general.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.