Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Augustin Zegrean, fost șef CCR, îl contrazice pe Dragnea privind statul paralel: 'Nu cred în asta. Nu cred deloc în asta'

zegrean

Augustin Zegrean, fost preşedinte al Curţii Constituţionale a României, nu crede în existența unui stat paralel, precizând că „asta este reminiscența din vremurile vechi”.

Zegrean critică implicarea ambasadelor în procesul legislativ în ceea ce privește Justiția: 'Nu este un lucru bun'

„Asta este reminiscenţa din vremurile vechi, pe vremea comunismului toţi credeam şi ştiam că trăim în două lumi diferite. Pe deoparte erau comuniştii, activiştii de partid, nu comuniştii de rând, care-şi rezolvau problemele prin tot felul de metode, prin gospodăria de Partid, prin alte locuri... şi eram noi, ceilalţi care încercam să supravieţuim, să ne strecuram prin viaţă făcând abstracţie de ei. Acum sigur că s-a schimbat statul paralel, nu mai este partidul deoparte şi poporul de cealaltă parte. Acum văd că s-a restrâns la a se spune că serviciile, că procuratura ar fi un stat paralel cu puterea actuală, cu instituţiile statului. Nu cred în asta. Nu cred deloc în asta! Instituţiile statului, din fericire are instituţii bine organizate, cel puţin din punct de vedere legal lucrurile sunt bine puse la punct. Avem instituţii pe sistemul european şi care pot funcţiona în acelaşi timp cu instituţiile europene. De altfel, şi instituţiile din România şi instituţiile din cadrul Uniunii Europene sunt foarte bine puse la punct şi funcţionează. Asta ne ajută pentru că altfel ar fi vai şi amar de capul nostru. Instituţiile există, au pârghii să îşi desfăşoare activitatea. Totul depinde de oamenii care ocupă funcţii în instituţii. Eşti atât de independent, câtă independenţă vrei să îţi iei, dar foarte mulţi nu înţeleg lucrul acesta şi se plâng, alţii se tem.”, a declarat fostul șef CCR pentru Mediafax.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.