AUR a depus moțiune simplă la adresa ministrului Transporturilor, Ciprian Șerban

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 12-11-2025 14:34

Actualizat: 12-11-2025 14:36

Article thumbnail

Sursă foto:  Lucian Alecu / Shutterstock Editorial / Profimedia

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a depus astăzi, în plenul Senatului, moțiunea simplă la adresa ministrului Transporturilor, Ciprian Șerban, intitulată „Calea ferată a pierdut trenul”. În ultimii ani, modernizarea rețelei de cale ferată, vitală pentru conectarea rapidă și dezvoltarea economică a tuturor regiunilor țării, a existat doar pe hârtie.  

În loc să vedem o preocupare a actualului ministru pentru investiții în infrastructura feroviară și pentru sprijinirea companiilor de stat care operează, constatăm același dezinteres care a dominat Ministerul Transporturilor în ultimii ani, indiferent de cine s-a perindat la vârful instituției guvernamentale, transmite AUR.  

„Cifrele anului 2024 spun o poveste tristă despre căile ferate române. Trenurile de călători au traversat țara cu o viteză medie care abia depășește pragul de 40 km/oră, în timp ce vagoanele de marfă s-au târât cu doar puțin peste 17 km/oră. Acest ritm lent ne-a coborât pe penultimul loc în clasamentul european la capitolul performanță feroviară (exceptând Cipru și Malta, state fără cale ferată). Acesta este rezultatul sintetic al celor patru ani de mandate la cârma transporturilor ale miniștrilor PSD, Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban”, se arată în cuprinsul moțiunii simple.  

„Dacă până în 2021 puteam invoca finanțarea insuficientă a modernizării infrastructurii și a achiziției de material rulant, astăzi finanțarea este impresionantă, însă nu avem capacitatea de a o absorbi, ceea ce se vede în întârzierile uriașe observate la ambele tipuri de programe (infrastructură și material rulant)”.

„După patru ani de ministeriat PSD rezultatul este calvarul întârzierilor, care afectează marile proiecte de infrastructură într-un mod cât se poate de dureros: Cel mai vechi proiect este reabilitarea căii ferate Curtici-Simeria, cu 4 contracte semnate în 2017, în valoare totală de 7,9 miliarde de lei. Deși termenul de finalizare era 2022, stadiul de realizare a celor patru contracte era, în luna septembrie, între 80% și 97%.

Al doilea cel mai important și mai mare proiect este cel al reabilitării unei alte porțiuni de coridor IV european, de la Brașov la Simeria, în valoare tot de peste 7 miliarde de lei. Cele trei secțiuni au început, teoretic, în 2020, trebuia să fie gata în 2024 și au stadii de execuție între 50 și 60%.

Al treilea mare proiect este reabilitarea, dublarea și electrificarea liniei Cluj-Napoca- Episcopia Bihorului, contract semnat în 2022, început în 2023, cu termen de finalizare 2026, valoare 1,7 miliarde și stadii fizice de realizare între 15 și 49%. (…)

Întârzierile enumerate mai sus vin să completeze o serie întreagă de stângăcii ale administrației centrale de la București. În primul rând, se remarcă o permisivitate în gestionarea contractelor de reabilitare a căilor ferate. Nu doar că aceleași consorții par să câștige ciclic licitațiile, dar nu există nici o penalizare aplicată firmelor care cauzează întârzieri excesive.  

Aceeași problemă se extinde și la baza lucrărilor: studiile de fezabilitate utilizate sunt elaborate de un număr restrâns de firme, care aparțin, în esență, acelorași grupuri de interese. Consecința ? În ceea ce privește contractele de lucrări, întârzierile sunt de minim doi ani pentru fiecare proiect, în vreme ce pentru achizițiile de material rulant întârzierile totale depășesc, la acest moment, doi ani”, mai apare scris în textul documentului.

„Îi invităm, de asemenea, pe miniștrii PSD Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban să își asume politic eșecul implementării unor programe de finanțare gigant pentru calea noastră ferată și să facă singurul gest demn pe care l-ar putea face după o carieră de minciuni și ratări. Țara nu mai trebuie să plătească pentru incompetența unor astfel de miniștri.  

De asemenea, premierul Ilie Bolojan ar face bine să își assume numirea unor acoliți din partid, abonații unor parctici de instituționalizare a corupției, precum Mihai Barbu, în funcții de conducere din oricum vitregitul sistem feroviar”, apare în finalul moțiunii simple depuse.  

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri