George Simion susține că AUR vrea desființarea CCR: „În această lună, văzând raportul privind anularea alegerilor și lovitura de stat din România, AUR își propune să meargă printr-o inițiativă cetățenească să desființeze Curtea Constituțională, care nu își mai are rostul și nu mai are încrederea românilor în actuala arhitectură statală.”
Propunerea liderului AUR de a „desființa” Curtea Constituțională (CCR) prin inițiativă cetățenească nu este o simplă provocare aruncată într-o dezbatere încinsă, ci un test de stres pentru democrația românească. Întrebarea reală nu este dacă instituția place sau nu unei majorități de moment, ci dacă suntem dispuși să renunțăm la mecanismul care împiedică transformarea majorității de azi în abuzul de mâine.
Dincolo de slogan, miza este controlul puterii politice. CCR arbitrează constituționalitatea legilor, dezamorsează conflictele dintre instituțiile-cheie și oferă o plasă de siguranță pentru drepturi. Desființarea ei, fără un substitut cel puțin echivalent, înseamnă un stat fără frâne: pentru scurt timp alergi mai repede, apoi lovești inevitabil.
Desigur, tehnic, această desființare este imposibilă. Iar dacă ar fi posibilă, AUR are deja toate mecanismele parlamentare pentru promovarea unei legi de modificare a Constituției, nu este nevoie de inițiative populare. Discuția s-ar putea încheia aici, pe teritoriul procedurilor parlamentare, însă merită analizat și caracterul nociv al instrumentalizării unei nemulțumiri populare, prin atacul la statul de drept, pentru un beneficiu politic imediat.
O promisiune comodă, un gol periculos
Ideea „dacă nu avem încredere, desființăm” seduce pentru că pare simplă. O democrație, însă, nu funcționează prin dărâmări, ci prin reparații. CCR este înscrisă în Constituție ca garant al supremației ei; eliminarea Curții fără a construi simultan un mecanism de control la fel de puternic ar demonta, pur și simplu, arhitectura de garanții a statului. Este echivalentul politic al gestului de a scoate frânele unei mașini pentru că scârțâie: problema nu dispare, accidentul devine probabil.
Atacul la CCR vine la capătul unei narațiuni despre „lovitură de stat” și „anularea alegerilor”, în care deciziile nefavorabile sunt transformate în pretext pentru delegitimarea instituției care le-a dat. Nu asistăm la o discuție despre reguli mai bune, ci la o tentativă de a înlătura regulile.
Fără control de constituționalitate, legile trec nefiltrate, ordonanțele devin instrument reflex, iar drepturile capătă elasticitatea periculoasă a conjuncturii. Procesele electorale rămân fără final clar, cu contestații fără arbitru și legitimități mereu provizorii. Conflictele dintre Președinte, Parlament și Guvern n-ar mai avea o ieșire constituțională, blocajele s-ar înmulți, iar costul politic și economic ar fi major. În plan european, subțierea controlului constituțional te așază instant pe o listă de monitorizare a statului de drept, cu efecte pe bani, proiecte și reputație.
Sondaje versus Constituție
A invoca locul întâi în sondaje pentru a justifica abolirea unui garant constituțional confundă popularitatea cu legitimitatea. Popularitatea se mișcă odată cu vântul zilei; legitimitatea se câștigă și se păstrează respectând proceduri, limite, echilibre.
Da, CCR nu este perfectă. Politizarea numirilor, timpul de redactare a deciziilor, calitatea inegală a motivărilor sunt probleme reale. Răspunsul corect, însă, este reforma: proceduri de numire mai exigente și transparente, standarde de integritate și incompatibilități clare, un dialog mai robust cu instanțele și o deschidere mai mare către public. Chirurgie, nu amputare.
Paradoxul inițiativei
Promisiunea „vom desființa Curtea prin inițiativă cetățenească” ocolește un detaliu esențial: orice revizuire serioasă a Constituției trece, la început de drum, prin filtrul CCR. Exact instituția vizată verifică dacă nu sunt călcate în picioare garanțiile constituționale. Iar printre aceste garanții se numără chiar existența unui mecanism eficient de control al puterii politice.
Discuția nu este despre un partid, ci despre reflexele noastre civice. Dacă normalizăm ideea că instituțiile de control pot fi șterse când deranjează, mâine vom considera negociabile și alte garanții: libertatea presei, independența instanțelor, accesul la justiție. Nu aluneci într-un regim iliberal peste noapte; aluneci prin mici cedări succesive, fiecare vândută drept eficiență și voință populară.
Concluzie: păstrați frânele, reparați-le dacă scârțâie
Responsabilitatea liderilor este să spună adevărul incomod: fără frâne, mașina democrației nu devine mai sprintenă, ci mai periculoasă. O Curte Constituțională mai bună se construiește, nu se desființează. A cere abolirea ei pentru că nu-ți plac deciziile și hotărârile pe care le pronunță înseamnă a cere, după un meci pierdut, abolirea arbitrilor. Dacă vrem cu adevărat „să ne luăm țara înapoi”, să ne luăm înapoi instituțiile, atunci ar trebui să le cerem performanță, integritate și transparență și să respingem, cu calm și argumente, tentația scurtcircuitării mecanismelor care ne apără de excesul oricărei majorități.
Comentează