Familia Regală a României deplânge moartea preşedintelui de onoare al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, dr. Aurel Vainer, apreciind că acesta a militat întotdeauna pentru conservarea moştenirii iudaice şi a avut meritul de a menţine vie legătura istorică între comunitatea evreilor din România şi Casa Regală.
"Familia Regală a aflat cu mare tristeţe vestea trecerii la cele veşnice a lui Aurel Vainer, preşedinte de onoare al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România. În calitate de membru al Parlamentului României din partea minorităţilor naţionale şi preşedinte al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti, dr. Aurel Vainer a militat întotdeauna pentru conservarea moştenirii iudaice şi a luptat împotriva antisemitismului, negaţionismului Holocaustului şi xenofobiei", se arată într-un comunicat postat pe pagina de Facebook Familia Regală a României.
De asemenea, Aurel Vainer a avut "meritul de a menţine vie legătura istorică între comunitatea evreilor din România şi Familia Regală".
"În anul 2016, la 120 de ani de la naşterea Reginei Elena, dr. Aurel Vainer, alături de membri ai comunităţii evreieşti, a evocat figura Reginei într-un eveniment plin de emoţie şi afecţiune, de respect şi de admiraţie, desfăşurat la Templul Coral din Bucureşti, în prezenţa Custodelui Coroanei şi a Familiei Regale. Majestatea Sa Margareta transmite, în numele Familiei Regale, condoleanţe familiei îndoliate! Odihnească-se în pace!", se mai arată în comunicatul Familiei Regale a României.
Fostul preşedinte al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România Aurel Vainer a murit duminică la vârsta de 89 de ani.
Aurel Vainer a militat întotdeauna pentru conservarea moştenirii iudaice (Casa Regală)
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

7
FOTO Fetițele de 4 și 5 ani dispărute în Mureș, găsite lângă o pădure, la kilometri de casă
7

573
Lovitură în sistemul medical: Farmacist-șef din Capitală, fraudă cu medicamente de 2 milioane de euro (surse)
573

653
Rezultatele la simularea Evaluării Naționale 2026
653

1.201
Lovitură pentru DNA: Omul de afaceri Fănel Bogos, acuzat de influență la nivel înalt, scapă de arest - decizia magistraților
1.201

1.417
Românii scapă la mustață de o nouă explozie a prețurilor la cele mai consumate alimente: Guvernul va prelungi plafonarea
1.417

68
Muncă 'la negru' taxată dur: Amendă de 160.000 de lei pentru patru angajați fără forme legale
68

1.894
Mascații din Galați au descins la Grădina Zoologică: Angajați săltați pentru delapidare și fals intelectual
1.894

3.051
DNA a prins doi șefi din ANAF - Șpagă pentru a ajuta firme cu probleme
3.051

3.848
Breaking | ÎCCJ dă în judecată Guvernul pentru plata restanțelor. Cere amenzi pentru premier și ministrul Finanțelor (Document)
3.848

50
FACIAS dă în judecată Casa de Pensii, pentru suspendarea indexării pensiilor
50

6.361
Bărbat audiat în cazul dispariției fetițelor din Mureș. Ce au constatat oamenii legii
6.361

53
Garda de Mediu, în acțiune: firmă amendată pentru exploatări neautorizate pe malurile râului Someşul Mare
53

4.081
Incident șocant în Bistrița-Năsăud: o adolescentă a ajuns la spital după ce a căzut dintr-un autocar aflat în mers
4.081
















Comentează