DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Australia va construi un astromobil pentru o misiune a NASA pe Lună

Andrei Zota
super luna

Australia va construi un astromobil pentru o misiune a NASA pe Lună programată pentru anul 2026, fiind vorba de prima colaborare a acestei ţări la un un astfel de proiect, a informat miercuri premierul australian, Scott Morrison, relatează EFE.

Roverul semi-autonom va culege mostre de pe solul lunar ce conţin oxizi, în timp ce NASA va încerca, în colaborare cu o echipă independentă, să extragă oxigen de pe suprafaţa satelitului natural al Pământului.

Această misiune face parte dintr-un proiect aerospaţial al NASA, care intenţionează să creeze pe viitor colonii umane pe Lună, şi care vor servi totodată ca punct de plecare pentru viitoare misiuni pe Marte.

"Este o oportunitate incredibilă ca Australia să poată participa la sectorul spaţial global", a spus Morrison, subliniind că guvernul său va încerca ca până în anul 2030 să tripleze sectorul spaţial, printr-o infuzie de peste 8,800 de miliarde de dolari australieni din economia ţării, potrivit Agerpres.ro.

Viitorul rover va fi dezvoltat de două companii şi de specialişti din Australia şi va avea un buget de 37 de milioane de dolari australieni din finanţarea publică, potrivit unui comunicat al guvernului.

Construcţia astro-mobilului este rezultatul unui acordat încheiat între Australia şi NASA, în cadrul programului Artemis al Agenţiei spaţiale americane.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.