Austria a vândut licenţe 5G către cei trei operatori naţionali de telefonie mobilă şi alţi câţiva jucători locali, suma rezultată la finalul licitaţiei fiind de doar 188 milioane euro, în ideea de a crea condiţiile pentru o introducere rapidă a acestei noi tehnologii, informează Reuters preluată de Agerpres.
Austria este una din primele ţări din blocul comunitar care a organizat licitaţii pentru atribuirea de licenţe 5G. Chiar dacă suma rezultată la finalul primei licitaţii este mult mai mare decât cea de 50 de milioane de euro bugetată de Guvernul de la Viena, este vorba de o sumă infimă comparativ cu cea de 6,5 miliarde euro strânsă în luna octombrie a anului trecut de Italia după un război al ofertelor declanşat între operatori.
"Vrem să fim un pionier în 5G", a declarat Johannes Gungl, directorul Agenţiei de Reglementare în Audiovizual şi Telecomunicaţii din Austria (RTR). Întrebat despre nivelul mic al ofertelor, Gungl a spus doar că acesta a fost nivelul la care cererea s-a întâlnit cu oferta.
Licitaţia organizată de autorităţile austriece a împărţit ţara în 12 zone. Operatorii de telefonie mobilă A1 (divizie a Telekom Austria), T-Mobile (divizie a Deutsche Telekom) şi Hutchison Drei au obţinut licenţe 5G pentru toate cele 12 zone în timp ce alţi patru operatori locali au obţinut licenţe pentru până la trei zone fiecare.
A1 a făcut cea mai mare ofertă, 64,3 milioane euro, urmat de T-Mobile cu 56,9 milioane euro şi Hutchison Drei cu 51,9 milioane euro. Ceilalţi operatori au obţinut licenţe 5G după cu oferte de aproximativ cinci milioane de euro sau chiar mai puţin, arată datele RTR.
Atribuirea acestor licenţe este însoţită de condiţia ca cei trei operatori naţionali să construiască cel puţin 303 de staţii de bază la nivel naţional până la data de 31 decembrie 2019, un număr care ar urma să crească până la 1.000 la data de 30 iunie 2022.
În România, ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Alexandru Petrescu, declara în luna februarie că premisele şi condiţiile pentru adoptarea tehnologiilor 5G sunt pozitive, adăugând că lansarea licitaţiei în România pentru introducerea 5G va avea loc la sfârşitul anului 2019.
Austria a încasat doar 188 de milioane de euro după vânzarea licențelor 5G
Explorează subiectul
București
-2°C
Articole Similare

816
Cum vrea să scape România de tăvălugul prețului carburanților, în plin conflict internațional: Rafinăria rușilor ar putea fi redeschisă
816

741
Bătălie pentru plajele de la Marea Neagră: peste 300 de oferte și acuzații de „grupuri de interese” din partea ministrei Mediului
741

3.408
Șefa FMI avertizează: Guvernele lumii trebuie să se pregătească pentru „scenarii de neconceput”
3.408

20
Șeful FMI avertizează cu privire la inflația globală: Războiul din Orientul Mijlociu amenință buzunarele oamenilor
20

1.507
Alexandru Nazare pune cifrele pe masă, în pline discuții despre buget: "O parte semnificativă a finanţării pentru 2026, deja asigurată"
1.507

39
Grupul BRD achiziţionează Patria Asset Management
39

63
Diana Buzoianu: Avem participare record la licitaţia pentru plajele din Năvodari. Peste 300 de oferte pentru 58 de subsectoare de plajă
63

109
CECCAR a făcut spectacol la Cazinoul din Constanța
109

29
Bursa de la Bucureşti a închis în scădere şedinţa de luni
29

87
România s-a împrumutat cu 4,7 miliarde de euro prin obligațiuni emise pe piețele internaționale
87

1.228
Scumpirea petrolului va alimenta inflația în România. Economistul Cristian Păun: 'Din păcate, un astfel de eveniment ne zdruncină mai tare decât pe alte ţări'
1.228

2.654
Criza din Orientul Mijlociu zguduie piețele - Experții avertizează că petrolul ar putea urca la 150 de dolari pe baril / Trump: 'Numai proştii pot gândi altfel!'
2.654

2.688
Intervenții la nivel mondial: primele măsuri luate de mari guverne în lupta cu explozia prețului combustibililor
2.688

















Comentează