Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Austria are vești fabuloase: Continuă relaxarea restricțiilor, după ce prima etapă s-a finalizat fără creșterea numărului de pacienți

EuropeWord
austria

Austria a trecut fără o creştere a numărului cazurilor de COVID-19 prima etapă de relaxare a restricţiilor instituie pentru a opri răspîndirea noului coronavirus şi continuă astfel următoarea etapă a acestui plan de relaxare, transmite marţi AFP.

''Prima etapă a fost foarte bine gestionată'', a declarat la o conferinţă de presă ministrul austriac al sănătăţii Rudolf Anschober. Această etapă a început pe 14 aprilie prin redeschiderea magazinelor mici (care au mai puţin de 400 de metri pătraţi) şi a centrelor de grădinărit. De atunci, numărul zilnic de cazuri noi de COVID-19 s-a menţinut constant sub o sută, scrie agerpres.ro.

Citește și: Reacția magistraților după decizia CEDO în cazul Kövesi: ‘Este inadmisibil. Toți factorii responsabili să-și asume consecințele’

Începând de sâmbătă au fost redeschise toate magazinele, la o zi după ce s-au ridicat şi restricţiile de deplasare în interiorul ţării. Pe 15 mai se vor redeschide de asemenea cafenelele şi restaurantele. Numeroşi angajaţi au revenit la serviciu, dar telemunca este în continuare încurajată. Elevii din clasele terminale au reluat de luni cursurile, majoritatea celorlalţi urmând să revină la şcoală din 18 mai.

În schimb, populaţia este obligată să poarte măşti în magazine şi în mijloacele de transport public. Numărul persoanelor care au acces în supermarketuri va continua să fie limitat, orice adunare publică este interzisă, inclusiv evenimentele sportive şi culturale. De asemenea, evenimentele la care se adună multă lume, precum festivalurile muzicale, rămân suspendate până pe 31 august, probabil chiar şi după această dată în cazul teatrelor.

Citește și: Prima reacție a Laurei Codruța Kövesi după victoria de la CEDO

Pentru a preveni apariţia unor noi cazuri de COVID-19 importate, frontierele Austriei rămân închise, cu unele excepţii, iar rezidenţii reveniţi în ţară trebuie să rămână în carantină la domiciliu 14 zile, cu excepţia situaţiei în care efectuează un test (de diagnostic molecular) pentru COVID-19 şi rezultatul acestuia este negativ.

Rezultatele celei de-a doua etape de relaxare a restricţiilor vor fi analizate în circa zece zile. ''Dacă trecem de aceasta fără o creştere semnificativă (a numărului infectărilor) şi cifrele rămân stabile, atunci vom fi făcut un mare pas înainte'', a apreciat ministrul Anschober, care i-a îndemnat totodată pe austrieci să rămână precauţi.

Citește și: Ludovic Orban, ieșire după decizia CEDO în favoarea lui Kövesi: ‘Au prejudiciat grav imaginea României’

Între 21 şi 24 aprilie Institutul Statistik Austria a testat pentru noul coronavirus un eşantion reprezentativ de 1.432 de persoane, una singură fiind infectată, aşadar o rată de infectare de 0,15%. Rezultatul unui alt studiu realizat în prima săptămână din aprilie a dat o rată de infectare uşor mai mare, de 0,33%.

Austria are confirmate până în prezent 15.650 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, marţi fiind anunţate 29 de noi cazuri faţă de ultima raportare, şi 606 decese de la începutul epidemiei.

Citește și: Valer Dorneanu, reacție surpriză despre decizia CEDO: ‘N-am fost noi atacați de doamna Kövesi, nu noi am figurat parte acolo’ .

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.