Liderului Partidului Libertăţii din Austria (FPOe), Heinz-Christian Strache, a cărui formaţiune de extremă dreapta ar putea intra în guvern în urma alegerilor legislative anticipate de la 15 octombrie, a revendicat duminică portofoliul Internelor, o 'condiţie' pentru orice participare la o coaliţie, transmite AFP, conform agerpres.ro.
'Ministerul de Interne este o condiţie, cel al Afacerilor Externe este o cerinţă categorică', a declarat Strache într-un interviu acordat televiziunii publice ORF.
Partidul Poporului (OeVP, conservator), revigorat în sondaje de noul său lider, tânărul ministru de externe Sebastian Kurz (31 de ani), este creditat cu un avans considerabil şi constant, care ar urma să-i asigure victoria în alegerile din această lună.
Conservatorii, parteneri la guvernare ai social-democraţilor în ultimii 10 ani, ar putea face alianţă cu extrema dreaptă pentru a forma o majoritate guvernamentală după scrutinul legislativ.
Pe de altă parte însă, FPOe nu a exclus nici formarea unei coaliţii cu social-democraţii, cele două partide fiind în luptă pentru locul secund în alegeri.
Partidul Libertăţii previne de mai multe săptămâni că îşi va negocia scump participarea la un executiv bipartit, o modalitate, susţine formaţiunea, de a nu repeta greşelile precedentei sale intrări la guvernare, în anul 2000, sub cancelarul conservator Wolfgang Schlüssel.
În interviul acordat ORF, Strache a reafirmat că una din exigenţele partidului său este şi organizarea unor referendumuri 'după modelul elveţian', mai ales în ce priveşte acordurile comerciale TTIP (între Uniunea Europeană şi SUA) şi CETA (UE-Canada).
În plus, liderul Partidului Libertăţii a reamintit că formaţiunea sa, care în campania electorală actuală nu pledează pentru ieşirea Austriei din zona euro, este favorabilă unei întăriri a suveranităţii statelor în interiorul UE şi unei slăbiri a principiului subsidiarităţii.
Austria: Extrema dreaptă vizează portofoliul Internelor după alegerile anticipate
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

198
Iranul îi adresează o întrebare retorică lui Trump: „De ce strâmtoarea Ormuz este încă închisă şi de ce niciun petrolier nu poate trece prin ea?”
198

339
Tehnologie românească pe frontul din Orientul Mijlociu: AI dezvoltat în România ajută armata SUA să intercepteze drone iraniene
339

1.540
VIDEO Sfidare totală a iranienilor: lumea a ieșit în stradă în favoarea regimului, în plin război cu SUA / Președintele și şeful securităţii au mărșăluit alături de oameni
1.540

1.626
Tensiunile escaladează - Șefa diplomației UE lansează un avertisment: 'SUA vor să divizeze Europa'
1.626

1.370
România are motiv să se teamă. Teheranul amenință că ar putea ataca orice bază folosită de SUA împotriva Iranului
1.370

38
Acuzații de „genocid” în Gaza – CIJ: „SUA vor interveni de partea Israelului”
38

1.068
Topul filantropilor din SUA: cât au donat miliardarii și ce nume mari lipsesc de pe listă
1.068

77
Zelenski, după o întrevedere cu prințul din exil al Iranului: „Ierarhia regimului din Iran a suferit pierderi semnificative”
77

58
Rusia o declară "agent străin" pe strănepoata liderului sovietic Nikita Hruşciov
58

906
Trump se simte „onorat” să-i ucidă pe iranieni: „Ei omoară oameni nevinovați în întreaga lume de 47 de ani”
906

1.968
Zelenski „tună și fulgeră” după ce americanii au ridicat sancțiunile la petrolul rusesc: „Nu e decizia corectă!”
1.968

2.782
SUA consumă prea multă muniție în războiul din Iran. Au epuizat în două săptămâni stocurile care se refac în ani de zile
2.782

1.273
Aviaţia israeliană provoacă panică la Beirut în timpul vizitei secretarului general al ONU
1.273
















Comentează