Autobiografia 'Apropos of Nothing' a cineastului american Woody Allen, a fost lansată

Autor: Remus Vlad, Redactor

Publicat: 23-03-2020

Actualizat: 23-03-2020

Article thumbnail

Sursă foto: The Woody Allen Pages

Autobiografia „Apropos of Nothing” a cineastului american Woody Allen, care s-a aflat în urmă cu câteva săptămâni în centrul unei controverse, a fost lansată luni de Arcade Publishing, anunță news.ro.

Editura a făcut anunţul chiar în ziua apariţiei cărţii.

La începutul lunii martie, Hachette Book Group a decis, după ce 75 de angajaţi ai editurii de la New York au protestat faţă de publicarea cărţii de memorii semnată de Allen, să anuleze publicarea volumului. El era programat să apară pe 7 aprilie.

Citește și: Iohannis: ‘Dragi pensionari: nu va expuneți inutil unui risc uriaș, limitați orice deplasare în afară domiciliului’

„În această perioadă ciudată, când adevărul este prea des respins ca «ştire falsă», noi, ca editori, preferăm să lăsăm să vorbească un artist respectat decât să ne plecăm în faţa celor determinaţi să îl reducă la tăcere”, a transmis Jeannette Seaver de la Arcade într-un comunicat, citează Variety.

În cartea sa, Woody Allen vorbeşte despre copilărie, despre relaţia cu actriţa Diane Keaton, unul dintre puţinii susţinători ai lui în prezent, despre acuzaţiile de abuz sexual, despre relaţia cu Mia Farrow, care i-a fost soţie. El a dedicat cartea soţiei Soon-Yi Previn, fiică adoptivă a lui Farrow.

Woody Allen, născut pe 1 decembrie 1935, la New York, este regizor, scenarist şi actor. A debutat ca regizor cu „What's Up, Tiger Lily?”, în 1966, iar printre cele mai cunoscute filme ale sale se numără „Annie Hall” (1977), „Manhattan” (1979), „Another Woman” (1988), „Match Point” (2005), „Vicky Cristina Barcelona” (2008), „Midnight in Paris” (2011), „Blue Jasmine” (2013) şi „Café Society” (2016).

Citește și: Tăriceanu: ‘Nu-mi dă pace un gând! Să avem neșansa unor conducători atât de ticăloși. Au știut din timp de acest virus’

Cinastul a fost recompensat cu trei premii Oscar pentru cel mai bun scenariu original - în 2012, pentru „Midnight in Paris”, în 1987, pentru „Hannah and Her Sisters”, şi în 1978, pentru „Annie Hall”, şi unul pentru regie, în 1978, pentru „Annie Hall”.

Din palmaresul său mai fac parte, între altele, trei trofeee Globul de Aur şi şapte premii BAFTA.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri