Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Autoritățile slovace neagă implicarea în răpirea agentului de la Mali

spionaj

Autorităţile slovace au declarat miercuri că nu au jucat niciun rol în răpirea în Mali a unui fost agent slovac a cărui extrădare au cerut-o de mai multe ori pentru presupusa lui implicare în răpirea în anul 1995 a fiului preşedintelui de atunci al Slovaciei, transmite AFP, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Jens Stoltenberg, AVERTISMENT pentru România, la întâlnirea cu Viorica Dăncilă: 'Lumea e din ce în ce mai periculoasă și imprevizibilă'

Fost agent al serviciilor secrete slovace (SIS), Lubos Kosik, a fost răpit de la domiciliul său din Bamako pe 15 ianuarie, a aflat marţi AFP de la avocatul acestuia şi de la un comitet de sprijin.

Lubos Kosik este suspectat în ţara sa de implicare în răpirea în anul 1995 - care nu a fost niciodată elucidată - a fiului preşedintelui de la acea vreme, Michal Kovac. Ulterior, fiul preşedintelui a fost găsit legat la mâini şi la ochi în propriul său autoturism în apropierea unei secţii de poliţie din oraşul austriac Hainburg, la circa 15 kilometri de Bratislava.

''Nu, noi nu am participat la răpirea lui Kosik'', a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al MAE slovac. La rândul său, serviciul de informaţii SIS a emis un comunicat în care spune că această instituţie acţionează ''conform legii''. ''Excludem în mod categoric orice procedură sau acţiune ilegală în legătură cu această afacere'', se mai menţionează în acel text.

Bănuieli asupra unui eventual rol pe care l-ar fi jucat în respectiva răpire din 1995 Vladimir Meciar, premierul slovac de la acea vreme şi principalul adversar al lui Michal Kovac, au persistat de-a lungul anilor la Bratislava. Un tribunal austriac a estimat în anul 1995 că este probabil ca SIS să fi fost autorul răpirii.

În Slovacia ancheta în acest dosar a fost oprită în anul 1998 de către guvernul condus de Meciar, care la rândul său neagă orice implicare a sa ori a serviciilor secrete în răpirea fiului preşedintelui Kovac.

Însă în aprilie 2017 parlamentul de la Bratislava a abrogat amnistia dispusă de guvernul lui Meciar, prin care s-a anulat şi urmărirea penală în dosarul acelei răpiri, deschizând astfel calea reluării anchetei.

Dar de la redeschiderea anchetei Slovacia a cerut în zadar statului african Mali extrădarea fostului ofiţer de informaţii care a găsit refugiu în această ţară.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.