Autoritatea Aeronautică a simplificat depunerea documentelor online necesare acordării avizelor

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 12-02-2021

Actualizat: 12-02-2021

Article thumbnail

Sursă foto: libertatea.ro

Autoritatea Aeronautică Civilă Română anunţă simplificarea depunerii documentelor online necesare acordării avizelor şi introducerea posibilităţii achitării tarifului de emitere a acestor documente, online, prin card bancar, conform unui comunicat remis, vineri, AGERPRES.

"Având în vedere nevoia de aliniere a instituţiilor statului la procesul de digitalizare european, precum şi nevoia de adaptare continuă la cerinţele cetăţenilor în materie de servicii online, Autoritatea Aeronautică Civilă Română a simplificat depunerea documentelor online necesare acordării avizelor şi a introdus posibilitatea achitării tarifului de emitere a acestor documente, online, prin card bancar", se menţionează în comunicat.

De asemenea, pentru a veni în ajutorul persoanelor fizice/juridice interesate de obţinerea avizelor pentru documentaţiile tehnice aferente imobilelor situate în zonele cu servituţi aeronautice, au fost stabilite zonele cu servituţi aeronautice civile specifice/particulare avizate pentru Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu Constanţa,
Aeroportul Internaţional Timişoara - Traian Vuia, Aeroportul Internaţional Craiova, Aeroportul Internaţional Arad, Aeroportul Delta Dunării Tulcea,
Aeroportul Internaţional Maramureş, Aeroportul Internaţional Transilvania Târgu Mureş, Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj, Aeroportul Internaţional Sibiu.

Citește și: Ministrul Justiției: Am transmis la Guvern proiectul de deființare al SIIJ - Avizul CSM este consultativ iar după analiză am decis

Totodată, ca urmare a prevederilor Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2019/947 al Comisiei din 24 mai 2019 privind normele şi procedurile de operare a aeronavelor fără pilot la bord, Autoritatea Aeronautică Civilă Română a implementat o platformă pentru înregistrarea operatorilor UAS (unmanned aircraft systems) şi obţinerea certificatelor de competenţă necesare piloţilor la distanţă pentru desfăşurarea de activităţi de zbor în categoria "deschis" (A1-A3 şi A2).

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri