Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Autoritatea Electorală Permanentă vine cu date oficiale

Florida.International
vot romania

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunțat, marți, printr-un comunicat de presă, că aproape 19 milioane de cetățeni cu drept de vot au fost înscriși în Registrul Electoral până la data de 31 iulie, cu aproape 14.000 mai mulți comparativ cu luna iunie, scrie Mediafax.

"Numărul total de cetățeni cu drept de vot înscriși în Registrul electoral la data de 31 iulie 2018 este de 18.917.601, cu 13.701 mai mulți față de ultima informare publică realizată de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) pe această temă, potrivit căreia, la data de 30 iunie 2018 figurau în Registrul electoral 18.903.900 de alegători români. Diferențele apar ca urmare a operațiunilor curente efectuate de primari în Registrul electoral aferent unităților administrativ-teritoriale conduse de aceștia și a importului de date de la Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date (DEPABD)", au precizat reprezentanții AEP, într-un comunicat de presă remis marți MEDIAFAX.

Autoritatea Electorală Permanentă a mai anunțat că din total de români înscriși în Registrul Electoral, aproape 18 milioane au domiciliul în țară, iar aproximativ 650.000 locuiesc în străinătate.

"Menționăm că, din totalul de alegători români care figurează în Registrul electoral, un număr de 18.270.980 au domiciliul sau reședința în țară, iar 646.621 au domiciliul în străinătate și sunt posesori de pașaport CRDS (paşaportul simplu electronic pentru cetăţeni români cu domiciliul în străinătate - n.r.)", completează sursa citată.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.