Autoritatea Vamală Română (AVR) participă la programul de cercetare şi inovare Horizon Europe prin proiectul CustomAI, destinat dezvoltării tehnologiilor bazate pe Inteligenţă Artificială pentru a sprijini autorităţile vamale din Europa şi nu numai, potrivit Agerpres.
Potrivit unui comunicat al AVR, remis miercuri AGERPRES, lansarea oficială a proiectului CustomAI - "AI technologies for enhancing capabilities, greater efficiency and effectiveness for customs", finanţat prin programul de cercetare şi inovare Horizon Europe, a avut loc pe 6 noiembrie 2025.
"Proiectul CustomAI marchează începutul unui parteneriat de 36 de luni destinat dezvoltării tehnologiilor bazate pe Inteligenţă Artificială pentru a sprijini autorităţile vamale din Europa şi dincolo de aceasta. Proiectul va testa tehnologii avansate prin trei cazuri de utilizare dinamice: inspecţia containerelor în porturile Valencia (Spania), Constanţa (România) şi Aarhus (Danemarca), inspecţia coletelor la Aeroportul Internaţional din Copenhaga (Danemarca), precum şi detectarea bunurilor culturale exportate ilegal, în cadrul unor demonstraţii desfăşurate în mediu controlat", se arată în comunicat.
Prin explorarea unor noi abordări pentru procese vamale bazate pe inteligenţă artificială, sigure şi eficiente, CustomAI urmăreşte să ofere soluţii care ar putea ajuta autorităţile să gestioneze volumele comerciale în creştere, optimizând în acelaşi timp utilizarea resurselor umane.
"Participarea României, prin Autoritatea Vamală Română, oferă ţării un rol important în modernizarea sistemelor de control, Portul Constanţa fiind unul dintre punctele cheie unde vor fi validate noile tehnologii, iar finanţarea este asigurată de Uniunea Europeană, reprezentată de Comisia Europeană, pentru cheltuielile eligibile din cadrul proiectului", conform comunicatului.
CustomAI este coordonat de o companie IT din Danemarca şi implică un consorţiu internaţional format din 20 de parteneri din opt ţări - Danemarca, Spania, Luxemburg, Franţa, Grecia, România, Turcia şi Elveţia.
Consorţiul combină expertiza din instituţii de cercetare, parteneri din domeniul industrial, precum şi organisme guvernamentale pentru a se asigura că noile tehnologii ce vor fi implementate îşi vor găsi aplicabilitatea în practică.
Un aspect central al proiectului este implicarea directă a utilizatorilor finali. Autorităţile vamale din Spania, Danemarca, România şi Turcia vor participa activ la dezvoltarea de soluţii funcţionale şi tehnice, care să răspundă provocărilor zilnice cu care se confruntă ofiţerii vamali.






























Comentează