Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Autorităţile au decis ca Autostrada Soarelui, A4, 10 drumuri naţionale şi 60 de drumuri judeţene să rămână închise: Sunt anulate 120 de trenuri

alerta

Autostrada Soarelui şi A4 Ovidiu -Agigea, zece drumuri naţionale din cinci judeţe şi 60 de drumuri judeţene rămân închise, luni seară, din cauza viscolului, potrivit ultimelor date transmise de Centrul Infotrafic al Poliţiei Române. De asemenea, sunt anulate 120 de trenuri şi 11 curse aeriene, iar porturile maritime rămân, de asemenea, închise. Conform Infotrafic, sunt în continuare închise: DN 3, pe tronsonul Lehliu Gară – Cuza Vodă (jud. Constanţa); DN 4, pe tronsonul Olteniţa – Popeşti Leordeni (jud. Ilfov); N 31, pe tronsonul Olteniţa – Cuza Vodă (jud. Constanţa); DN 41, pe tronsonul Olteniţa – Plopşoru (jud. Giurgiu);DN 3, pe tronsonul Cobadil – Vama Ostrov; DN 3C, pe tronsonul Oviudiu – Constanţa; DN 5, pe tronsonul 1 Decembrie – Giurgiu; DN 41, pe tronsonul Dăiţa – Căscioarele; DN 65A, pe tronsoanele Turnu Măgurele – Roşori de Vede; DN 65E, pe tronsonul Bogdna – Furculeşti; DN 2N, pe tronsonul Dumbrăveni – Bogza şi DN 23B, pe tronsonul Măicăneşti – Ciorăşti.

Pe 12 drumuri naţionale sunt restricţii de tonaj.

De asemenea, sunt închise 60 de dumuri judeţene: în judeţul Călăraşi – 16, în judeţul Constanţa – 12, în judeţul Dolj - 1, în Giurgiu - 3, în ialomiţa - 6, în olt şi Vaslui - 4, iar în Teleormn - 14.

În ceea ce traficul feroviar, sunt anulate 120 de trenuri. De asemenea, sunt anulate 11 curse aeriene, de la Bucureşti, Craiova şi Braşov.

În privinţa traficul naval, Infotrafic precizează că în judeţul Constanţa sunt închise porturile Mangalia, Constanţa Nord, Constanţa Sud Agigea şi Midia traficului fluvial, iar în judeţul Tulcea a fost închisă Bara Sulina.

În judeţul Teleorman, punctele de trecere a frontierei cu bacul Turnu Măgurele – Nikopol şi Zimnicea – Svishtov au fost închise, din cauza vântului puternic.

Administraţia Naţională de Meteorologie a actualizat, marţi, avertizările emise pentru această săptămână şi a precizat că va fi în continuare extrem de frig în întreaga ţară.

În Moldova, estul Transilvaniei, Oltenia, Muntenia şi Dobrogea se menţine codul portocaliu de frig, până în 1 martie, ora 10.00. Totodată, miercuri, între orele 6.00 şi 20.00, fenomenele extreme - ninsoare puternică şi viscol - se vor manifesta cu intensitate deosebită în judeţele Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Buzău, Brăila, Constanţa şi Tulcea, care vor fi sub cod portocaliu.

Potrivit meteorologilor, se menţine avertizarea cod galben de frig în toată ţara, până joi, la ora 10.00.

”Valul de frig va fi în intensificare, astfel că se vor înregistra temperaturi cu peste 10…15 grade mai coborâte decât valorile normale pentru această perioadă din an. Temperaturile maxime vor fi negative în toate regiunile şi va fi ger dimineaţa şi noaptea, la început cu precădere în jumătatea de nord, apoi şi în restul teritoriului, iar intensificările temporare ale vântului vor amplifica senzaţia de rece”, anunţă meteorologii.

De asemenea, se menţine, tot până joi la ora 10.00, codul portocaliu de temperaturi foarte scăzute, atât noaptea, cât şi ziua în Moldova, estul Transilvaniei, Oltenia, Muntenia şi Dobrogea.

De marţi seară, de la ora 23.00, până miercuri la aceeaşi oră, va fi cod galbe de ninsori însemnate cantitativ, strat de zăpadă consistent, intensificări ale vântului şi viscol în Muntenia, Dobrogea, precum şi în jumătatea sudică a Olteniei şi a Moldovei.

”Ninsorile vor fi local însemnate cantitativ şi se va depune strat consistent de zăpadă. Vântul se va intensifica treptat pe parcursul nopţii de marţi spre miercuri (27/28 februarie) şi va avea viteze de 45…55 km/h, iar miercuri (28 februarie) în sud-est rafalele vor depăşi temporar 60 km/h, viscolind ninsoarea, spulberând şi troienind zăpada şi diminuând vizibilitatea”, anunţă meterologii.

Miercuri, între orele 6.00 şi 20.00, judeţele Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Buzău, Brăila, Constanţa şi Tulcea vor fi sub cod portocaliu de intensificări susţinute ale vântului, ninsoare puternic viscolită, zăpadă spulberată şi vizibilitate scăzută.

”În intervalul menţionat, în judeţele Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Buzău, Brăila, Constanţa şi Tulcea, vor fi intensificări susţinute ale vântului, cu rafale în general de 55…65 km/h şi local în jur de 70 km/h, iar ninsoarea va fi puternic viscolită, zăpada spulberată şi troienită şi vizibilitatea va scădea sub 50 m”, se mai arată în avertizarea meteorologilor, conform news.ro.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.