Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Autoritățile din Cluj se pregătesc de ce este mai rău, după creșterea cazurilor Covid-19: spitalul de urgență alocă 74 de noi paturi pentru bolnavi

Basilica.ro
Spitalul Județean Deva

Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca anunță că va intra din nou în lupta cu Covid-19 și de luni vor fi puse la dispoziția bolnavilor încă 74 de paturi. Potrivit unui comunicat al spitalului, din 3 noiembrie, o parte din clădirea Medicală I a început să fie operaționalizată și pregătită pentru preluarea pacienților cu patologie respiratorie acută, înalt suspecți COVID-19. Conducerea unității medicale estimează că aceasta va funcționa la capacitate optimă începând de luni, 9 noiembrie, relatează Mediafax.

În total, 68 paturi cu posibilitate de asistență medicală și oxigenoterapie și 6 paturi de terapie intensivă, corespunzătoare Secțiilor Clinice Medicină Internă I și Cardiologie I, vor fi alocate tratamentului pacienților cu suspiciune înaltă de COVID-19.

Conducerea spitalului precizează că secțiile Cardiologie Intervențională II și Gastroenterologie își vor desfășura activitatea în mod normal, Secția Clinică Cardiologie I își va restrânge activitatea la 19 paturi și se va reloca la parterul clădirii Oftalmologie, iar - serviciile de ambulatoriu Cardiologie și Gastroenterologie se vor desfășura în mod normal.

„În același timp, în clădirea Palat Nou (str. Clinicilor, nr. 4-6) s-au mai operaționalizat 4 paturi de terapie intensivă în cadrul Compartimentului de Terapie Intensivă, pentru pacienții înalt suspecți, care necesită terapie de urgență, sau preluarea pacienților pentru comorbidități după rezolvarea patologiei COVID-19”, se arată în comunicat.

Citește și: Procurorul general face adrese de pe Emag - Ordinul împotriva porumbeilor, plagiat după instrucţiunile de folosire a unui dispozitiv electronic

În perioada aprilie-iunie 2020, clădirea Medicală I a fost transformată în secție suport COVID-19, oferind asistență medicală pentru peste 100 de pacienți pozitivi.

Reprezentanții spitalului anunță că în funcție de evoluția pandemiei și asocierea patologiilor acute non-COVID cu infecția respiratorie COVID-19, alocarea paturilor va fi flexibilă, inclusiv prin creșterea numărului de paturi de terapie intermediară sau terapie intensivă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.