Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Autoritățile ruse continuă arestările în rândul susținătorilor lui Aleksei Navalnîi

Twitter
Alexei Navalnîi

Autorităţile ruse au arestat vineri mai mulţi susţinători ai opozantului Aleksei Navalnîi, aflat în detenţie, în timp ce alţii ar urma să compară în faţa instanţelor în cursul zilei, în ajunul unor manifestaţii de amploare anunţate în întreaga ţară, transmite AFP, potrivit AGERPRES.

Echipa lui Navalnîi, plasat în arest cel puţin până la 15 februarie şi vizat de multiple proceduri judiciare, a lansat un apel la proteste pentru sâmbătă, în 65 de oraşe ruse, pentru a cere eliberarea opozantului.

După ce joi a arestat mai mulţi colaboratori de-ai lui Aleksei Navalnîi, poliţia a continuat arestările vineri cu coordonatoarea sediului din Vladivostok al opozantului, Ekaterina Vedernikova, şi cu o colaboratoare de la Novossibirsk, Elena Noskoveţ.

Aceste arestări au fost raportate de către echipa lui Navalnîi şi de organizaţia neguvernamentală OVD-Info.

Citește și: SURSE Fostul prim-ministru Tăriceanu începe PELERINAJUJL la DNA-A pus pe masa procurorilor bunuri pentru acoperirea sechestrul de 800.000 dolari pus de Direcție

Arestate joi, o reprezentantă tot mai importantă a mişcării de opoziţie, Liubov Sobol, şi purtătoarea de cuvânt a lui Navalnîi, Kira Iarmîş, urmează să compară vineri în faţa judecătorilor pentru că au făcut apel la manifestaţii calificate de autorităţi drept ''ilegale''.

În faţa mobilizării anunţate pentru sâmbătă, Parchetul rus a anunţat măsuri în vederea "limitării accesului la informaţii ilegale" difuzate online şi constituind "apeluri de participare la acţiuni ilegale în masă".

După arestarea sa duminică, Aleksei Navalnîi a ripostat marţi, difuzând o anchetă despre imensa şi fastuoasa proprietate de care ar beneficia preşedintele Vladimir Putin pe malul Mării Negre şi a cărei construire ar fi costat peste 1 miliard de euro. Navalnîi a fost arestat duminică seara la punctul de control al paşapoartelor de pe aeroportul Şeremetievo din Moscova, după ce a revenit de la Berlin, unde fusese spitalizat din august anul trecut din cauza otrăvirii cu agentul neurotoxic Noviciok.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.