Autorul atacului armat comis joi asupra unui campus universitar din Oregon, în nord-vestul Statelor Unite, în care zece persoane au fost ucise, a fost identificat, a anunţat mass-media din SUA.
Acesta ar fi Chris Harper Mercer, un tânăr în vârstă de 26 de ani, afirmă CBS News, citând două surse anonime din poliţie, notează AFP.
"Două surse din poliţie au declarat pentru CBS News că cel care a tras a fost identificat ca Chris Harper Mercer", a indicat canalul pe site-ul său, adăugând că aceste surse s-au referit la "patru arme - pistoale şi o puşcă - găsite la locul atacului".
Canalul evocă de asemenea un blog aparţinând tânărului şi în care el se referă la "multe atacuri armate", inclusiv cel din luna august când doi jurnalişti au fost împuşcaţi mortal de un fost coleg în Virginia (estul SUA).
"Anchetatorii i-au intervievat familia şi prietenii", explică de asemenea CNN, care se referă la aceeaşi identitate anunţată de sursele anonime.
Atacatorul care a deschis focul în universitatea Umpqua înainte de a fi ucis într-un schimb de focuri cu poliţia a fost identificat mai devreme de guvernatorul din Oregon ca "un tânăr în vârstă de 20 de ani".
Potrivit presei din SUA, Chris Harper Mercer nu ar fi fost student al universităţii unde a avut loc masacrul.AGERPRES
Autorul atacului armat asupra unui campus din Oregon a fost identificat (media)
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

0
VIDEO Atac puternic al Iranului - Depozitele de combustibil ale aeroportului din Kuweit sunt în flăcări
0

686
Lovitură dramatică pentru cei care au investiții în aur: cea mai mare scădere lunară din ultimii 17 ani
686

20
Clădiri din Tokyo, zguduite de un cutremur cu magnitudinea 5; nicio avertizare de tsunami
20

37
Liderii europeni critică înregistrările în care Szijjártó se oferă să acorde sprijin Rusiei
37

38
VIDEO Ciocniri între studenţi şi poliţie la Belgrad, după percheziţii în birourile Universităţii
38

1.933
Telegrama lui Marco Rubio - SUA lansează o ofensivă diplomatică la nivel mondial
1.933

2.140
Prințul William face ceva ce n-a mai făcut nimeni înaintea lui: cum se pregătește pentru momentul încoronării
2.140

209
Iranul are 'voința necesară' pentru pace, dar pune condiții stricte pentru oprirea războiului
209

2.252
Sfârșitul erei Viktor Orban? Înregistrările audio cu Lavrov și Szijjártó devin muniție politică pentru opoziție înainte de scrutinul decisiv din aprilie
2.252

752
Armele pentru Ucraina nu pleacă spre Orientul Mijlociu. Kievul face anunțul care liniștește frontul ucrainean
752

71
Finlanda: o aeronavă fără pilot s-a prăbuşit în apropierea frontierei cu Rusia
71

2.032
Gărzile Revoluției din Iran anunță lista celor 17 corporații americane pe care le vor ataca, dacă vor mai fi uciși lideri iranieni
2.032

3.783
'Iranul trebuie să fie readus în epoca de piatră': Trump face cea mai clară declaraţie cu privirea la data încheierii operaţiunii militare
3.783
















Comentează