Un autoturism a fost avariat, marţi seara, după ce şoferul susţine că a lovit un urs, pe DN 13 A, în zona Băilor Seiche, din apropierea municipiului Odorheiu Secuiesc.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Harghita, Gheorghe Filip, a precizat, pentru AGERPRES, că şoferul, în vârstă de 55 ani, a declarat că a lovit un urs, în jurul orei 22.00, autovehiculul fiind avariat, în urma impactului.
Sursa citată a arătat că s-a acţionat în zonă pentru găsirea animalului, cu o echipă formată din poliţişti, voluntari şi membri ai asociaţiei de vânătoare, dar ursul nu a fost identificat.
Directorul Asociaţiei Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Târnava Mare, din Odorheiu Secuiesc, Mărmureanu-Biro Leonard, a declarat, pentru AGERPRES, că urmele animalului au fost găsite în cursul dimineţii de miercuri şi căutarea va continua pentru a se asigura că acesta nu e rănit şi nu se află într-o zonă frecventată de oameni, context în care ar putea reprezenta un pericol pentru turişti sau culegătorii de ciuperci.
"Nu ştim dacă e rănit, dacă a plecat mai departe. Până când nu o să ştim sigur că a plecat sau că e rănit, pentru că e o problemă că au venit destui culegători de ciuperci, mai umblă oamenii prin pădure, iar nouă ne e frică să nu cumva să dea cineva peste el", a spus Mărmureanu-Biro Leonard.
Potrivit sursei menţionate, în zona Băilor Seiche a fost semnalată, în ultima perioadă, prezenţa a patru urşi.
Autoturism avariat după ce şoferul susţine că a lovit un urs, pe DN 13 A, în apropiere de Odorheiu Secuiesc
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

2
Demograful Vasile Ghețău vorbește despre demografia la răscruce din SUA: 'Între declin natural și criza imigrației'
2

912
VIDEO Polițist din Pitești, arestat pentru trafic de minori și proxenetism: "Fetele lui" ajungeau în Elveția
912

39
Istoria zilei păcălelilor - Din Antichitate la farsele contemporane
39

2.397
Volum record de activitate la ÎCCJ: instanța supremă anunță presiuni fără precedent, dar și reducerea semnificativă a stocului de dosare
2.397

2.259
VIDEO Șofer filmat în timp ce încerca să mituiască un polițist, după ce a primit un avertisment pentru că nu a purtat centura de siguranţă
2.259

5.577
Interceptări explozive în dosarul șefului ARR: saci cu bani, examene trucate și zeci de mii de euro la fiecare sesiune
5.577

1.700
Horoscopul lunii aprilie 2026. Nativii sunt iubiți
1.700

2.297
Aceste 4 zodii trebuie să se pregătească pentru ceva spectaculos începând cu data de 13 aprilie
2.297

785
Horoscopul zilei de 2 aprilie 2026. Berbecii vor avea o zi destul de dinamică. Află ce se întâmplă cu zodia ta
785

1.666
Obiceiul banal pe care mulți români îl au când își pregătesc valiza. Așa devin țintă directă pentru infractori
1.666

1.364
Ce se întâmplă în creierul nostru după vârsta de 30 de ani: Studiul care răstoarnă mitul 'e prea târziu să te schimbi'
1.364

868
O româncă a plătit 12.000 de euro unui prinț fals pentru a o angaja. Cum a fost atrasă în capcana unui nigerian
868

66
Bani europeni pentru flori și plante aromatice: AFIR pregătește lansarea unei noi linii de finanțare
66
















Comentează