Avânt asiatic, impact european: bursele din Europa închid ziua de luni pe plus

Autor: Daniel Mihai Dragomir

Publicat: 08-10-2024

Actualizat: 08-10-2024

Article thumbnail

Sursă foto: forbes.ro

Bursele europene au început săptămâna de tranzacţionare cu o tendinţă pozitivă, închizând în urcare, susţinute de creşterile înregistrate în Asia şi de avansul de vineri de pe Wall Street, chiar dacă piaţa americană a avut luni o evoluţie negativă, transmite CNBC, citat de news.ro.

Investitorii îşi îndreaptă acum atenţia asupra preţurilor petrolului şi aşteaptă noi date economice.

Indicele paneuropean Stoxx 600 a încheiat ziua de luni cu o creştere de 0,17%, componenta bunurilor de uz casnic conducând cu o creştere de 0,97%, în timp ce sectorul tehnologic a scăzut cu 0,65%.

Săptămâna trecută, Stoxx 600 a pierdut 1,8%, afectat de tensiunile geopolitice şi creşterea preţurilor petrolului. Luni, contractele futures pentru West Texas Intermediate şi Brent au atins cele mai mari niveluri din 30 august.

content-image

Indicele german DAX a scăzut totuşi cu 0,09%, CAC 40, al bursei din Paris, a avansat cu 0,46%, în timp ce indicele londonez FTSE 100 a urcat cu 0,28%. Indicele italian FTSE MIB a crescut cu 0,66%, iar IBEX 35, al bursei din Madrid, a urcat cu 0,5%.

Analiştii BNP Paribas au subliniat că !piaţa s-a concentrat pe tensiunile dintre Israel şi Iran”, subliniind o ”prudenţă sporită” pe pieţele de energie.

Pe piaţa valutară, lira sterlină a scăzut cu 0,3% faţă de dolar, ajungând la 1,3077 dolari pe unitate, continuând tendinţa descendentă de săptămâna trecută.

 

 

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri