Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Avem premier. De ce două rânduri de consultări?

Nu e niciun fel secret. Specialiștii în imagine probabil că au înțeles deja scenografia celor două runde de consultări.

Pe de o parte, era ”foc” în stradă. Ponta n-a căzut prin moțiune de cenzură sau vreo demisie voluntară. A căzut pe un incident major, neașteptat, la presiunea oamenilor mărșăluind amenințător pe străzile Bucureștiului. Manifestația s-a convertit repede într-un protest împotriva partidelor și a actualei clase politice.

PNL și PSD s-au panicat ușor și atunci și-au distribuit următoarele roluri în piesă.

PSD ezită să mai preia guvernarea (de altfel, majoritatea s-a dizolvat în momentul în care UNPR s-a transformat în paria) și se gândește la un guvern de tehnocrați.

PNL nu vrea să-și asume guvernarea, pentru că la anul sunt alegeri. Ponta n-a căzut prin moțiune de cenzură ca să spui că s-a etalat o nouă majoritate. Dar preia energia străzii împotriva clasei politice și cere alegeri anticipate. Și nu doar asta. Când pronunță anticipate, dă fiori partidelor mici (UNPR și ALDE), care înțeleg că, respingând două propuneri ale lui Iohannis, merg la alegeri mai devreme decât și-ar dori.

Totuși, PNL are o datorie față de un om și față de electorat. Ca și Iohannis. E vorba de Cătălin Predoiu, premierul desemnat anul trecut, atunci când PNL și PDL, înainte de fuziune, și-au împărțit cele două funcții, după obiceiuri, Iohannis -președinte, Predoiu- prim-ministru.

Era secretul lui Polichinelle că Predoiu nu e, de fapt, dorit premier nici de PNL și nici măcar de PDL. Dar nimeni nu poate să spună asta.

Atunci șeful statului avea nevoie de o scenetă în două acte. Primul act - PNL și PSD sunt divergente. Unii cer anticipate, ceilalți cer un tehnocrat. Din această divergență rezultă clar că Predoiu nu intră în discuție. Dar nu pentru că nu l-ar vrea PNL și Iohannis, nu-i așa, ci pentru că nu există o majoritate politică. Actul doi - PSD rămâne pe premier tehnocrat și aruncă o propunere, ca să fie. PNL se răzgândește și, ca să nu fugă de consens, e de acord cu un tehnocrat, dar îl lasă în seama șefului statului.

Cu o probabilitate foarte mare, Iohannis avea deja tehnocratul în buzunar, e vorba de Dacian Cioloș, dar nu l-a scos până când partidele mari nu s-au înțeles pe aceeași formulă - cea tehnocrată.

Singura necunoscută acum rămâne dacă Cioloș va lua în cabinet doar specialiști de la PNL sau și de la PSD sau alte partide mai mici.  Adică, dacă vom avea un cabinet cu o largă majoritate sau cu o majoritate la limită. UNPR a declarat deja că va susține orice variantă a lui Iohannis. Dacă UDMR va fi cooptat în Executiv, atunci PSD poate rămâne în Opoziție și cabinetul trece fără probleme. Nu e clar dacă UNPR va avea pretenții pentru posturi de miniștri. Îl au pe Steriu, simpatizat de Cioloș, amândoi specialiști în agricultură. Steriu e o figură onorabilă, deci un compromis cu mult hulitul UNPR ar fi mai ușor de suportat.

PSD nu are decât o singură miză pentru a-și trimite și el specialiștii în guvern. Aceea de a salva cât mai mulți din ”ostașii” aflați la post în deconcentrate. În Opoziție și cu un cabinet sprijinit doar de PNL și UNPR, riscă să-și vadă ”armata” decimată până la locale, ceea ce înseamnă decuplarea de la resurse. Teoretic, propunându-l pe Voinea, ca premier tehnocrat, PSD a dat semnalul că nu va sprijini orice tehnocrat. Deci, nu Cioloș.

Interesant va fi și dacă, în afară de specialiștii din partidele politice, vom avea în noul cabinet și oameni independenți politic, eventual, din societatea civilă.

Ce rezultă din acest aranjament? Un guvern pe care Iohannis și-l asumă în primul rând, pentru că nominalizarea o face el. Nici PNL, nici PSD, nici alt partid. Dacă PSD rămâne în Opoziție, atunci guvernul va fi automat asumat și de liberali. Dar numai parțial, pentru că Cioloș e, politic vorbind, al nimănui.

Două probleme decurg de aici.

Una am menționat-o. PNL va purcede la epurarea treptată a administrației, de sus până jos, de oamenii numiți de PSD. Dacă vor numi alții din propria curte, va fi pusă la îndoială ”tehnocrația” guvernării și va fi evidentă ignorarea cererii străzii de depolitizare a administrației.

A doua ține de jocurile din PNL (și PDL). Miniștrii nominalizați acum, din rezerva de specialiști a PNL, se pot ”eterniza” în funcție  Adică, dacă au o prestație bună, va fi greu să fie înlăturați după alegeri. Titularii de portofolii, cei politici, carevasăzică, vor trage sfori ca specialiștii liberali să nu ”spargă norii” în perioada cât vor fi la guvernare.

Pe termen mediu, dacă Iohannis n-a avut mână bună cu guvernul, va fi șubrezit la următoarea nominalizare, cea de după alegerile parlamentare. PNL va încerca să iasă relativ nevinovat, pentru că Cioloș era un apolitic, nu-i așa?

Un guvern Cioloș, sprijinit doar de PNL, UDMR și UNPR, ridică însă o întrebare aproape fără răspuns. Dacă s-a găsit o majoritate în jurul liberalilor, de ce Cioloș și nu Predoiu?

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.