Alina Inayeh, purtător de cuvânt al organizației "România Renaște", susține că Rusia își intensifică războiul hibrid împotriva României, influențând opinia publică și intervenind în viața politică și socială a țării. Ea avertizează că a ignora această imixtiune este un act iresponsabil, subliniind că trolii Kremlinului domină rețelele sociale românești, manipulând astfel percepția publicului.
Inayeh critică apatia comunicațională a instituțiilor statului român, menționând că lipsa unui efort strategic de comunicare pe teme de securitate agravează situația. Ea atrage atenția că parlamentarii români primesc mesaje anonime care promovează oprirea sprijinului pentru Ucraina, ceea ce sugerează o breșă în sistemul informațional al Parlamentului.
Totodată, Inayeh subliniază importanța protejării alegerilor viitoare de influențele externe, avertizând că imixtiunea rusească trebuie luată în serios și contracarată.
”Traversăm un context geopolitic complicat, ne aflăm ȋntr-o vecinătate vulnerabilă şi instabilă şi suntem subiecţi, din ce in ce in ce mai vizaţi, ai unui război hibrid pe care Rusia ȋl conduce cu perseverenţă şi măiestrie. A ignora, ȋn aceste condiţii, imixtiunea Rusiei ȋn viaţa politică şi socială a României, influenţarea opiniei publice prin acţiuni directe sau prin intermediul idioţilor utili, este un act iresponsabil. A lăsa, prin această ridicare din umeri, ca mesajele despre aceste subiecte să fie dictate ȋn spaţiul public de marionetele Rusiei, este o breşă reală de securitate.
Comunicarea ȋn reţelele sociale româneşti a ajuns dominată de grupările şi indivizii ale căror mesaje rimează cu cele ale Rusiei. Nu pentru că cei care rezonează cu aceste mesaje ar fi atât de mulţi cât ne-ar lăsă numărul conturilor să credem, ci pentru că în spatele zgomotului făcut astfel stau nu de puține ori trolii Kremlinului, lucru dovedit în repetate rânduri prin eforturile ziariștilor sau ale organizațiilor civice. Numărul paginilor de facebook, ale conturilor de Insta sau TikTok care explică de ce România nu trebuie să acorde sprijin Ucrainei depășește de multe ori cel al conturilor de pe care se susține, cu atât mai puțin se explică, opusul. Unele analize ridică la 47% dominația acestor conturi în spațiul Facebook/Meta. Paginile și conturile din această categorie sunt întreținute sintetic, în spatele lor nu sunt indivizi care postează ceea ce cred, ci boţi care postează ceea ce li se dictează a posta, fapt și el dovedit, tot prin eforturile societății civile. Nu contest dreptul la opinie și înțeleg perversitatea rețelelor sociale, în special, și a comunicării în masă, în general. Acestea sunt noile reguli ale jocului politic, joc pe care Moscova îl joacă mult mai bine decât Occidentul, și cei susținuți de ea mult mai bine decât ceilalți. Ceea ce nu înțeleg este lipsa de reacție și apatia comunicațională a instituțiilor statului român în momente delicate ca acesta pe care îl traversăm.
Dacă ar fi existat un efort de comunicare strategică pe teme de securitate, atunci acordul bilateral de cooperare în domeniul securității între România și Ucraina, proaspăt semnat de cei doi președinți, nu ar fi speriat pe nimeni; “amenințările Rusiei de anihilare a Europei, implicit și a României” ar rămâne în dimensiunile retoricii militare și ale nevoii de rating al uneia dintre televiziunile rusești; eforturile de întărire a propriei noastre apărări ar intra în logică unei posturi de disuasiune credibile, nu a unei amenințări ofensive la adresa Rusiei.
De la începutul războiului, membrii Parlamentului României primesc pe Whatsapp mesaje de oprire a sprijinului pentru Ucraina, respectiv, în aceste zile, de vot împotriva acordului bilateral. Desigur, comunicarea cu reprezentanții aleși este dreptul (eu aș spune chiar responsabilitatea) fiecărui cetățean și chiar ar trebui că aceasta să fie încurajată. Este foarte interesant, însă, că cetățenii care comunica astfel cu aleșii lor folosesc numerele de telefon și adresele de email PERSONALE ale acestora, deși aceste date nu sunt publicate. O breșă în sistemul informațional al Parlamentului sau aportul cozilor de topor la “democraţia participativă” românească?
Dincolo de manipularea opiniei publice, imixtiunea rusească în alegerile din țări din Occident ar trebui să ne fie lecție pentru a o lua ȋn serios şi a o contracara în alegerile noastre. Nu de alta, dar se apropie alegeri importante. Politica externă este de așteptat, ba chiar de dorit, să facă parte din subiectele discutate în campania electorală. Ar trebui să ne asigurăm că aceasta va fi nu spre încântarea trolilor anti-occidentali, atât cei din ograda proprie cât și cei din fermă de la Moscova, ci spre înțelegerea de către cetățeni a pozițiilor și aptitudinilor fiecărui candidat.”, precizează Alina Inayeh.
Comentează