Ploaia și carosabilul umed îngreunează luni circulația mașinilor pe principalele șosele din România.
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române recomandă șoferilor „să ruleze cu viteza adaptată condiţiilor de drum, pe un carosabil umed, să sporească atenţia şi să nu bruscheze comenzile vehiculului”.
Potrivit acestuia „se circulă pe un carosabil umed, cu precipitații sub formă de ploaie pe majoritatea arterelor rutiere țară, precum și pe autostrăzile A1 București-Pitești, A2 București – Constanța și A4 Ovidiu-Agigea”.
De aceea, șoferilor li se recomandă creșterea distanței de siguranță între vehicule, asigurarea corespunzătoare înaintea schimbării benzii sau a direcției și evitarea opririi în mod nejustificat pe banda de urgență.
Comentează