Avertisment: România, sală de așteptare pentru imigranți!

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 11-04-2017

Actualizat: 11-04-2017

Article thumbnail

Sursă foto: www.stiripesurse.ro

Europarlamentarul Laurențiu Rebega, vicepreședintele Grupului Europa Națiunilor și Libertății, atrage atenția că ”numărul celor care încearcă să folosească România ca rută alternativă de trecere spre Occident a crescut vertiginos”. Deocamdată, observă Rebega, ”cel puțin declarativ, acești cetățeni nu intenționează să se stabilească în România, dar blocarea frontierelor de către Ungaria sau celebra redistribuire imaginată de guvernul Merkel, ar putea  face din țara noastră un fel de uriașă sală de așteptare, pe termen nelimitat, pentru o mulțime din ce în ce mai mare de oameni dezrădăcinați, cărora li s-au închis porțile în față, dar care nu se mai pot întoarce nicăieri”.

Revolta ONG-urilor după ce Florin Iordache a propus o lege 'scandaloasă'

Din păcate, mai spune europarlamentarul într-un comunicat de presă, ”autoritățile române nu par să fi pregătit o strategie de evitare a acestui scenariu. Mass-media și politicienii mainstream îl critică pe premierul maghiar Orban, dar mă tem că, pe termen mediu, Ungaria are o viziune sănătoasă, în timp ce strategia României e admirabilă, e sublimă, dar lipsește cu desăvârșire!

Curtea de Apel, UNDĂ VERDE în procesul 'nașului masonilor'

Grupurile de analiză strategică din mai multe țări au avertizat, pe parcursul ultimelor luni, că 2017 va înregistra un nou record al atentatelor teroriste în Europa”.

Pe plan global, Rebega arată că ”turbulențele din Orientul Mijlociu și poziția impredictibilă a Turciei cresc riscurile apariției unui nou val de refugiați, similar în amploare cu acela din vara lui 2015. Dacă la aceste elemente adăugăm tensiunile și confuzia care domnesc la nivelul liderilor și instituțiilor europene, avem în față o combinație explozivă pe care nimeni nu pare pregătit să o gestioneze la nivel european. Iar în România, cu atât mai puțin!”

Europarlamentarul aduce în sprijinul argumentației sale câteva date îngrijorătoare: ”în luna martie și la începutul lui aprilie, la granița de vest au fost prinse aproape 200 de persoane care au trecut sau au încercat să treacă ilegal frontiera dintre România și Serbia. Peste 100 de migranți, în luna martie, 51 de migranți, pe 30 martie, 38 de migranți , în noaptea de 2 spre 3 aprilie. Aceste persoane, provenind din Afganistan, Siria și Irak, în cea mai mare parte, au declarat că intenționau să ajungă în Occident”.

În concluzie, Rebega mai arată că ”recentele atentate teroriste de la Stockholm si din Egipt, dar și tensionarea situației din Siria, vor duce cu siguranță la creșterea presiunii refugiaților în Balcani”.

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri