Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Avertismentul Kremlinului: Există risc de război civil în Afganistan

vestidinrusia.ro
rusia kremlin

Rusia consideră că există riscul unui război civil în Afganistan, însă nu intenţionează să intervină, relatează dpa.

Există "riscul potenţial al unui război civil reînnoit în Afganistan", a declarat luni purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, potrivit agenţiei Interfax.

"Desigur, nimeni nu intenţionează să intervină în aceste evenimente", a spus Peskov, întrebat despre o posibilă intervenţie rusă în conflict. El a afirmat însă că situaţia actuală reprezintă "o ameninţare şi un pericol în plus".

Rusia urmăreşte cu îngrijorare victoria talibanilor islamişti în Afganistan, temându-se printre altele că luptători din Asia Centrală ar putea pătrunde pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice.

Moscova a fost implicată mult timp în negocieri cu talibanii, care au preluat puterea în Afganistan în urmă cu peste o săptămână.

Compania rusească de stat specializată în exporturi de armament Rosoboronexport a declarat că cererea de arme ruseşti ar putea creşte din cauza crizei din Afganistan.

"Dacă este nevoie (de arme) în ţările vecine sau în rândul partenerilor noştri ... suntem gata să răspundem", a declarat directorul general al Rosoboronexport, Alexander Mikheiev.

La rândul său, preşedintele rus Vladimir Putin le-a spus luni liderilor din Asia Centrală că este vital să se evite orice influenţă a islamului radical în regiune din Afganistan şi extremiştii radicali să fie ţinuţi la distanţă, a anunţat Kremlinul.

În cadrul unui summit online al Organizaţiei Tratatului de Securitate Colectivă, având ca temă situaţia din Afganistan, Putin a declarat, de asemenea, că este important ca traficul de droguri din Afganistan să fie monitorizat cu atenţie.

În cadrul reuniunii, Putin şi liderii din Asia Centrală şi-au exprimat îngrijorarea că Statul Islamic are încă un punct de sprijin în Afganistan şi că reprezintă o ameninţare, a anunţat Kremlinul. Liderii au fost de acord să-şi coordoneze acţiunea comună în ceea ce priveşte situaţia din Afganistan, a precizat Kremlinul.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.