Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Avertismentul Poliției - Amendă până la o mie de lei pentru cei care filmează sau pozează buletinul de vot

amenda

Fotografierea sau filmarea prin orice mijloace a buletinului de vot de către alegători în timpul exercitării dreptului de vot se sancţionează cu amendă cuprinsă între 600 şi 1.000 de lei, a anunţat, duminică, purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog, potrivit Agerpres.

"Refuzul oricărei persoane de a se conforma dispoziţiilor preşedintelui biroului electoral al secţiei de votare cu privire la asigurarea ordinii în localul de vot şi în împrejurimi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 2.200 şi 3.000 de lei. Aceeaşi amendă este prevăzută şi pentru comercializarea sau consumul de băuturi alcoolice pe o distanţă de 500 de metri în jurul localului secţiei de votare", a transmis Dajbog, într-o declaraţie de presă la sediul MAI.

Persoanele care continuă propaganda electorală sau sfătuiesc alegătorii la sediul secţiilor de votare sau în împrejurimi să voteze sau să nu voteze anumiţi competitori electorali vor primi amendă cuprinsă între 1.400 şi 2.000 de lei.

Citește și: Fostul senator Gigi Chiru, cercetat pentru luare de mită încă din 2014, ar putea scăpa de acuzații - DNA încearcă a doua oară clasarea dosarului său

De asemenea, împiedicarea, prin orice mijloace, a liberului exerciţiu al dreptului de a alege sau de a fi ales se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani. Aceeaşi pedeapsă este valabilă şi pentru oferirea sau darea de bani, de bunuri ori de alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze un anumit candidat.

Oficialul MAI a adăugat că persoana care votează fără a avea acest drept sau cu un act de identitate nul ori fals sau cu un buletin de vot fals se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi şi aceeaşi pedeapsă va primi persoana care votează de două sau mai multe ori sau introduce în urnă mai multe buletine de vot decât are dreptul.

"Conducerea Ministerului Afacerilor Interne a solicitat efectivelor MAI aflate în misiune astăzi să soluţioneze cu profesionalism şi operativitate toate sesizările privind comiterea unor contravenţii sau infracţiuni care au legătură cu procesul de vot, indiferent de calitatea persoanelor implicate", a mai declarat Dajbog.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.