DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Avertizare METEO: Vreme instabilă în următoarele 48 de ore. Prognoză specială pentru București

pixabay.com
fulger meteo nor

Vremea se va menţine instabilă în următoarele 48 de ore în majoritatea regiunilor şi cu toate că valorile termice diurne vor ajunge până la 22 de grade Celsius, înnorările şi ploile nu vor lipsi, a declarat, vineri, Oana Catrina, meteorologul de serviciu al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), potrivit Agerpres.

Potrivit specialistului, sâmbătă vor fi înnorări mai accentuate ziua în regiunile sudice, estice şi centrale, precum şi în zonele montane şi sub-montane aferente, iar noaptea în aproape toată jumătatea de nord a teritoriului, însă doar pe arii restrânse sunt aşteptate ploi slabe. 

"La altitudini de peste 1.500 de metri trecător va ninge, dar nu mult cantitativ. Vântul va sufla slab şi moderat cu intensificări temporare în sud-est, iar temperaturile maxime se vor încadra sâmbătă între 10 şi 20 de grade, cele mai ridicate valori urmând a se înregistra în vestul ţării unde acestea se vor situa în jurul celor specifice acestei date din an", a spus Catrina.

Citește și: Protest URIAȘ în București, Berlin, Viena, Budapesta, Amsterdam, Varșovia și Stockholm: 'Toți pentru Europa'. Românii ies în stradă

Pentru zona Capitalei, ziua de sâmbătă va aduce ploi trecătoare şi slabe, în timp ce vântul va sufla slab şi moderat, iar temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 14 grade Celsius. 

Pe parcursul zilei de duminică, sunt aşteptate înnorări şi temporar ploi slabe pe arii restrânse în regiunile nordice, la deal şi la munte şi, izolat, cu probabilitate mai mare în cele centrale şi sudice, iar la munte, din nou, la altitudini mari, sunt aşteptate ninsori slabe. "Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în zona înaltă a Carpaţilor Meridionali şi a Munţilor Banatului, în timp ce temperaturile maxime se vor situa, duminică, între între 11 şi 22 de grade Celsius", a precizat meteorologul de serviciu al ANM. 

Prognoza arată, totodată, că, duminică, în Bucureşti, cerul va fi mai mult noros, temporar va ploua, cu probabilitate mai mare în a doua parte a zilei şi pe parcursul serii, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă, la nivelul Capitalei, va fi de 15-16 grade Celsius, a subliniat Oana Catrina.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.