Acest lucru a devenit evident luna trecută, când avioane de luptă scumpe au fost trimise să doboare drone ieftine din spumă. Timp de decenii, Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) s-a pregătit pentru război, încrezătoare în avantajul său față de orice adversar. Statele membre au investit masiv în arme de ultimă generație. Avioane stealth, arme de precizie, submarine secrete și portavioane de dimensiunea unui oraș au fost gardienii Occidentului, scrie o analiză aljazeera.com.
Această putere părea de neclintit până de curând. Pe 10 septembrie, în timpul unui alt atac aerian masiv al Rusiei asupra Ucrainei, peste 20 de drone rusești au trecut granița cu Polonia. Membrul NATO a trebuit să trimită echipamente militare în valoare de milioane de euro, avioane de vânătoare F-16 și F-35, elicoptere militare și sisteme de rachete sol-aer Patriot, pentru a doborî potențialele amenințări. Mai multe drone au fost doborâte, inclusiv trei Shahed și mai multe manechine ieftine din spumă.
Această operațiune de interceptare nu numai că a fost costisitoare, dar a și spulberat mitul puterii militare occidentale. Investițiile de trilioane de dolari în complexul industrial militar nu au putut proteja granițele NATO de două duzini de drone ieftine.
În zilele următoare, drone neidentificate au închis aeroporturi din Norvegia, Danemarca și Germania, costând companiile aeriene milioane de euro; în Belgia, drone au fost văzute și în apropierea unei baze militare.
Mass-media europeană este plină de știri despre drone neidentificabile, apărare aeriană și speculații cu privire la posibile direcții ale unui atac rus. România? Polonia? Statele baltice? De-a lungul întregii frontiere estice a Uniunii Europene, nu există niciun loc în care populația să se simtă cu adevărat în siguranță.
Câte țări ar acționa în temeiul articolului 5?
Este greu de imaginat amploarea haosului în cazul în care forțele ruse ar trece efectiv la ofensivă. Câte țări ar acționa în temeiul articolului 5 din Tratatul NATO, care permite acțiuni colective împotriva unei amenințări militare la adresa unui singur membru, și cât de repede? Până atunci, unde ar fi forțele ruse?
Întrebarea centrală rămâne: pot Alianța Nord-Atlantică și tehnologia sa militară modernă să oprească o astfel de avansare?
Războiul din Ucraina a demonstrat că răspunsul este nu. Forțele ruse dau dovadă de o perseverență în luptă posibilă doar în regimurile dictatoriale, unde soldații sunt îndoctrinați și se tem mai mult de propriul comandament decât de inamic.
Metodele moderne de război împotriva armatelor modelate după Primul și Al Doilea Război Mondial nu sunt nici pe departe atât de eficiente pe cât susțineau odată generalii. Este suficient să ne uităm la linia frontului din Ucraina și la strategiile militare în continuă evoluție.
Confruntați cu o putere militară formidabilă, cu un buget aparent nelimitat și o acoperire militară fără restricții, ucrainenii au trebuit să se adapteze rapid. Au început să folosească drone împotriva blindatelor rusești, dar inamicul nu a rămas pasiv în fața acestor atacuri. A început să construiască cuști metalice improvizate peste turelele tancurilor pentru a absorbi exploziile.
Atacurile de precizie cu muniții cu dispersie din sistemele tactice de rachete ale armatei (ATACMS) i-au învățat să disperseze muniția în puncte mici, evitând concentrările de trupe și echipamente.
Dronele de ambele părți monitorizează linia frontului, dar este o pământ pârjolit: nu se vede nicio mișcare de tancuri sau infanterie. Avansurile rusești se desfășoară în secret, mai ales noaptea, cu echipe de doi sau trei oameni care traversează zonele bombardate, adunându-se treptat pentru atacuri surpriză. Trupele de ambele părți sunt îngropate adânc sub pământ; ceea ce se vede este doar numărul victimelor – câteva mii în fiecare săptămână.
Este Europa pregătită pentru acest tip de război?
Sunt soldații NATO capabili să supraviețuiască săptămâni întregi în tranșee și ruine, fără să comunice, pentru a evita detectarea și distrugerea?
Un sondaj realizat de Gallup anul trecut sugerează că răspunsul este nu. În Polonia, 45% dintre respondenți au declarat că ar apăra voluntar țara lor în cazul unui război. În Spania, procentul a fost de 29%; în Germania, doar 23%; în Italia, un procent modest de 14%; media UE a fost de 32%.
La mai bine de trei ani de la începutul războiului cu Rusia, Ucraina se confruntă cu o gravă penurie de personal. Recrutarea forțată a devenit din ce în ce mai nepopulară, iar evaziunea din serviciul militar este larg răspândită, potrivit mass-media ucraineană și observatorilor occidentali. Chiar și cu arme și finanțare occidentale, lipsa soldaților limitează capacitatea Ucrainei de a menține linia de front sau de a conduce ofensive semnificative.
În prezent, personalul activ al aliaților europeni ai NATO numără aproximativ 1,47 milioane de persoane, inclusiv Regatul Unit. Acest număr pare considerabil, până când este comparat cu cel al Ucrainei, unde o armată de 800.000 de soldați se confruntă de mai bine de trei ani cu o forță rusă de 600.000 de soldați pe un front de 1.000 de kilometri (621 mile), retrăgându-se treptat.
Apoi, se pune și dificila întrebare câte țări ar trimite efectiv trupe pe frontul de est și în ce număr. Statele membre NATO de pe flancul estic ar fi lăsate să se descurce singure, fiind aprovizionate cu arme doar de aliații lor occidentali? Și ar duce asta la tensiuni în cadrul alianței și la posibila sa paralizie sau chiar destrămare?
Europa are doar două opțiuni pentru a se simți măcar parțial în siguranță: fie să continue să cheltuiască trilioane de euro pentru a-și extinde rapid propriile capacități militare, fie să încerce să pună capăt agresiunii rusești, oferind sprijin financiar și militar deplin Ucrainei.
Președintele ucrainean Volodymyr Zelenskyy a declarat că națiunea sa are nevoie de 60 de miliarde de dolari anual pentru a respinge agresiunea rusă. Este o povară grea pentru Occident, mai ales în aceste vremuri dificile. Cu toate acestea, este neglijabilă în comparație cu prețul pe care îl plătește Ucraina – în bani, vieți militare și civile, teritorii pierdute și infrastructură distrusă.
În timp ce Europa ezită cu calculatoarele în mână, Ucraina luptă. Cu fiecare zi în care războiul continuă, riscul ca acesta să se extindă spre vest crește. Acum este momentul pentru decizii rapide.
Comentează