Avocatul Poporului a sesizat CCR: Ce vrea Victor Ciorbea

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor

Publicat: 22-07-2016

Actualizat: 22-07-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituțională a României cu excepția de neconstituționalitate referitoare la dispozițiile art. 17 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată.

Potrivit prevederilor art. 17 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 43/1997, republicată, zonele de protecție sunt suprafețele de teren situate de o parte și de alta a zonelor de siguranță, necesare protecției și dezvoltării viitoare a drumului. În mod firesc, aceste zone sunt create după realizarea unui drum, fiind cuprinse între marginile exterioare ale zonelor de siguranţă şi marginile zonei drumului delimitată conform tabelului din anexa nr. 1 la Ordonanța Guvernului nr. 43/1997, republicată. Zonele de protecție rămân în gospodărirea persoanelor juridice sau fizice care le au în administrare sau în proprietate, cu obligația ca acestea, prin activitatea lor, să nu aducă prejudicii drumului sau derulării în siguranță a traficului, impunându-li-se proprietarilor acestui teren restricțiile enumerate în art. 17 alin. (2) lit. a) - d) din același act normativ. Prin urmare, aceste restricții impuse de textul legal se circumscriu sferei obligațiilor pe care le are orice proprietar al cărui teren a fost amenajat, în mod ireversibil, în zonă de protecție a unui drum.

Avocatul Poporului a reținut că, în fapt, proprietarii vor continua să plătească impozit în procent de 100% pe terenul ce le rămâne în proprietate, deși nu-l vor putea folosi mai deloc, ba mai mult, au o serie de restricții în acest sens, cu mari obligații impuse în sarcina lor ca proprietari ai terenului, care pot deveni oneroase. Din acest context al analizei, rezultă în mod indubitabil faptul că statul culege beneficii evidente în urma instituirii unor obligații în sarcina proprietarilor, în timp ce aceștia din urmă suferă o pierdere patrimonială semnificativă, nu doar prin indisponibilizarea parcelei – devenită zonă de protecție, ci și prin obligațiile legale impuse de normele criticate, ceea ce echivalează cu nesocotirea dreptului de proprietate, prevăzut de dispozițiile art. 44 din Constituție. Aspecte similare au fost au fost reținute și în Cauza Vergu împotriva României (Hotărârea din 11 ianuarie 2011 - cererea nr. 8209/06), incidente fiind tot dispozițiile art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 43/1997, republicată. În cauza precizată, reclamantul a pretins o atingere adusă dreptului său de proprietate pentru realizarea construcţiilor de infrastructură rutieră pe terenul său. Cu ocazia judecății, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că a existat o ingerinţă în dreptul reclamantului la respectarea bunurilor sale, în condițiile în care „pentru a fi compatibilă cu art. 1 din Protocolul nr. 1, o asemenea ingerinţă trebuie să fi avut loc pentru o cauza de utilitate publică, în condiţiile prevăzute de legea şi de principiile generale de drept internaţional. Ingerinţa trebuie să păstreze un just echilibru între exigenţele interesului general al comunităţii şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului (Sporrong şi Lönnroth, precitată, paragraful 69)” (paragraful 44 din Cauza Vergu împotriva României).

Prin dispozițiile art. 17 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 43/1997, republicată, Guvernul a stabilit cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în aşa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale, însă de natură a leza interesele particulare legitime ale subiectelor de drept, proprietari ai terenurilor asupra cărora se constituie zonele de protecție ale drumurilor, instituind astfel limitări nerezonabile în valorificarea acestuia. Întreaga motivație pe care se bazează opinia Avocatului Poporului se regăsește pe site-ul instituției, la secțiunea Contencios Constituțional-Excepții de neconstituționalitate, conform unui comunicat de presă.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri